Deși au lăsat impresia că nu sunt deloc pe aceeași lungime de undă, din cauza certurilor și contrazicerilor constante din cadrul show-ului Asia Express., Adda și Cătălin Rizea le-au demonstrat fanilor că se iubesc nespus.
Iar prin intermediul unei postări pe Instagram, cântăreața le-a dezvăluit fanilor că cei doi împlinesc 5 ani de căsnicie.
Mai mult decât atât, Adda le-a dezvăluit urmăritorilor ei cum a fost cerută în căsătorie.
,,Cerere în căsătorie că asta nu a avut nimeni!”
„Acum 5 ani, exact pe 12 Aprilie, mergeam la țară, la bunicii mei, iar Cătă se purta un pic ciudat, că și cum mi-ar fi ascuns ceva. Jihadda, Nebunadda, cum mă știți, m-am prins imediat că ceva se întâmplă și l-am luat tare spunându-i – Tu mi-ai luat inel!’. El s-a blocat. Am deschis torpedoul mașinii și ce credeți, cutiuța era acolo! De emoție și de bucurie i-am zis că nu îmi pasă cum se întâmplă, dar să oprească mașina unde se poate și să mă ceară, că nu mai pot aștepta!
El a vrut să creeze un moment frumos pe scenă, la un concert. Evident că eu am stricat tot! Așa că, a oprit mașina între două sate, efectiv în câmp, pe marginea unui șanț! Am ieșit amândoi din mașină, el s-a pus în genunchi și, în timp ce rostea întrebarea AIA, AU TRECUT DOUĂ TRACTOARE pe lângă noi! Eu nu am auzit ce spunea, dar răspundeam întruna DA, DA, DA, DA’ . Cerere în căsătorie că asta nu a avut nimeni! Și asta, pentru că nimeni nu-i ca noi!!! Și întotdeauna când ne amintim cum s-a întâmplat, râdem cu lacrimi! Te iubesc, Cătă!!!”, a scris Adda pe Instagram.