În urmă cu 2 zile, Iulia, tânăra mamă în vârstă de 32 de ani a recurs la un gest necugetat.

Atunci când se afla în drumul spre grădiniță al celor doi copii, aceasta a decis să-și ia viața atât ei, cât și micuților. A oprit mașina pe trecerea de pietoni, apoi a mers direct la ținta care avea să le devină locul morții. Iulia și-a luat în brațe cei doi copii și s-au aruncat de pe acoperișul blocului de 10 etaje.

Câteva secunde mai târziu, trupurile neînsuflețite ale celor trei au fost găsite de locatari într-o baltă de sânge, chiar în fața blocului. Gestul femeii a șocat milioane de români, iar apropiații sunt sfâșiați de durere, nevenindu-le să creadă tragedia întâmplată.

Iulia și copiii vor fi îngropați în același sicriu

Tânăra mămică de numai 32 de ani, împreună cu Alisa și Nicholas vor fi înmormântați în același sicriu. Tatăl micuților a decis ca Iulia și cei doi copii să-și doarmă somnul de veci împreună, așa cum s-a întâmplat până în ultimele clipe de viață. Alex, bărbatul cu care urma să-și unească destinul în curând este de-a dreptul sfâșiat de durere și nu îi vine să creadă că trece printr-o asemenea dramă. Astăzi, trupurile fără viață ale celor trei au fost depuse la o capelă din Timișoara, acolo unde apropiații familiei pot veni să-și ia rămas bun de la Iulia, Alisa și Nicholas.

Cum vor fi înmormântați Iulia și cei doi copii ai săi. Decizia luată de tatăl micuților
social media

Se spune că Iulia ar fi avut probleme cu fostul iubit

Conform spuselor fostei soacre, Iulia ar fi avut probleme cu fostul său iubit. Marcel, un bărbat influent din Timișoara ar fi amenințat-o în ultima perioadă. Femeia a discutat cu el la telefon după moartea tinerei, însă individul nu părea să fie afectat de tragedie.

„Ea nu ar fi făcut așa ceva. Ea a pornit la grădiniță, nicidecum să se omoare. A fost împinsă de altcineva. Bănuiesc că Marcel, pentru că o teroriza foarte mult. Ea voia să scape, să vină înapoi la noi.

I-am cerut explicații. I-am spus că pentru mine este un criminal. Așa îl consider eu. Indirect, mi-a omorât nepoții. I-am zis că până când nu îmi dă explicații că nu e așa, eu așa îl consider. El rămâne așa!”, a declarat soacra Iuliei, la „Acces direct”