Miercuri, 17 august 2022, vremea o să fie călduroasă în aproape toată țara, iar disconfortul termic va fi accentuat în vestul și în sudul României, unde se va menține canicula.

Administrația Națională de Meteorologie  a emis prognoza meteo pentru astăzi, miercuri, 17 august 2022. Căldura revine și pune din nou stăpânire pe o mare parte din țară, după două zile în care vijeliile și ploile torențiale au făcut prăpăd.

Prognoză meteo ANM pentru România, 17 august 2022

Vremea se va menține caniculară în sudul și vestul României, unde indicele temperatură-umezeală  va depăși local pragul critic de 80 de unități și disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile vor fi ridicate în restul teritoriului, iar ploile de scurtă durată își vor face apariția în Carpații Orientali, regiunile nordice, estice și centrale.

Sursa: Social media

Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări în timpul averselor. Pe alocuri, cantitățile de apă vor fi mai semnificative și vor fi posibile căderi de grindină. Mai mult, vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte.

Temperaturile maxime de miercuri, 17 august 2022, se vor situa între 25 și 36 de grade Celsius, în timp ce minimele vor atinge valori cuprinse între 12 și 23 de grade Celsius.

Miercuri, 17 august 2022, vremea va fi călduroasă și în București, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei.

Vântul va sufla slab și moderat, iar șansele de ploaie sunt reduse pe parcursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 34 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 18 și 19 grade Celsius.

Prognoza meteo 17 august 2022 în principalele orașe din țară

Uite care sunt temperaturile maxime de miercuri, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 17 august 2022, în principalele orașe ale țării:

  • Timișoara: 35 grade Celsius,
  • Oradea: 33 grade Celsius
  • Baia Mare: 28 grade Celsius
  • Cluj Napoca: 30 grade Celsius
  • Sibiu: 29 grade Celsius
  • Alba Iulia: 31 grade Celsius
  • Craiova: 34 grade Celsius
  • Târgu Jiu: 32 grade Celsius
  • Suceava: 26 grade Celsius
  • Bacău: 28 grade Celsius
  • Botoșani: 26 grade Celsius
  • Miercurea Ciuc: 25 grade Celsius
  • Ploiești: 32 grade Celsius
  • Buzău: 32 grade Celsius
  • Târgoviște: 32 grade Celsius
  • București: 34 grade Celsius
  • Iași: 27 grade Celsius
  • Galați: 32 grade Celsius
  • Brăila: 32 grade Celsius