Cum va arăta masa de Paște a lui Cristi Brancu. Prezentatorul Tv va petrece sărbătorile departe de casă
Cristi Brancu și soția sa, Oana Turcu au ales să petreacă sărbătorile departe de casă. De departe, cel mai încântat este fiul lor, Tudor. Chiar dacă nu vor fi în România de Paște, cei doi nu uită de preparatele tradiționale, așa că vor avea pe masă ouă roșii, pască, drob și cozonac.
Cristi Brancu: „La masa de Paști, nu lipsește nimic!”
Prezentatorul Tv a mărturisit că va petrece sărbătorile alături de soția sa și de fiul lor, Tudor. Cel din urmă este încântat de faptul că vor pleca din țară, mai ales că restricțiile impuse de pandemie i-au împiedicat să se bucure de vacanțe. Cristi Brancu și-a lăudat soacra despre care spune că prepară foarte bine mielul.
„La masa de Paști, nu lipsește nimic! La ciocnit ouă, Tudor este campion! De altfel, îl veți vedea în edițiile speciale de Paști ale Exclusiv VIP, ciocnind cu invitații! Are mâna bună! Mama soacră gătește minunat miel, avem în rețetă și un drob minunat. Ne bucurăm de toate bunătățile!”, a spus Cristi Brancu pentru fanatik.ro.
„După multă vreme, am ales să plecăm din țară. Vom îmbina plăcutul cu utilul, pentru că acolo unde vom merge, Oana are și întâlniri de afaceri. Unde? E o surpriză pentru Tudor, nu vă pot spune acum! Vom avea cu noi ouă, pască, drob, cozonaci!”, a mai spus prezentatorul Tv.

Întrebat care este cea mai frumoasă amintire de Paște, Cristi Brancu a mărturisit că se bucură de petreacă sărbătorile cu fiul său, Tudor. Prezentatorul Tv a mărturisit că momentele cu acesta îl bucură cel mai mult.
„Sărbătorile din copilărie au parfumul lor. Dar cele în care Tudor este alături de noi sunt cele mai luminoase. Primele amintiri cu el, luând lumină. Ciocnind un ou cu noi. Mergând cu el în lume, în locuri importante ape creștinătății. Căutând ouăle ascunse prin curte. Chiar și în pandemie, în 2020, când voluntarii ne-au adus lumină și el s-a bucurat atât de mult!”, a mai spus Cristi Brancu pentru sursa citată anterior.





