Theo Rose este una dintre cele mai apreciate și iubite artiste ale momentului în țară. Aceasta a muncit mult pentru a ajunge în topurile muzicale și a avea colaborări care să-i aducă un succes răsunător. Popularitatea sa a crescut odată cu participarea la „Bravo ai Stil!”, unde și-a arătat atât abilitățile în styling, cât și talentul său muzical.
Înainte de a ajunge celebră și să aibă parte de tot ce își dorește, Theo Rose nu a trăit o viață ca-n povești. Cântăreața nu a dispus mereu de sume mari de bani, ci trăia cu doar 50 de lei. Aceasta recunoaște că își făcea mâncare alături de verișoara ei, iar banii erau limitați. Norocul ei a fost că părinții îi trimiteau mâncare de acasă și reușea să se descurce cu alimentația.
„Am trăit săptămâni întregi doar cu 50 de lei. I-am cheltuit pe pâine, niște legume, niște chestii, cărniță. Găteam cu vară-mea, aveam niște șuncă de la mama de la țară. Asta e șmecheria, dacă ai rude la țară îți trimit un ou proaspăt, niște șuncă afumată, niște brânză, niște roșii, niște castraveți. Mare parte din ce-ți trebuie ca alimentație ai. În primii doi ani de facultate a fost mai dificil.”, a spus Theo Rose în cadrul emisiunii „Vorbește lumea.”
![](https://substantial.ro/wp-content/uploads/2022/05/Theo-Rose.jpeg)
Ce studii are Theo Rose
Theo Rose a iubit dintotdeauna muzica, astfel că studiile sale s-au concentrat pe acest domeniu. Prima dată a urmat cursurile Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” din Capitală pe specializarea Pedagogie Muzicală. Aceasta și-a finalizat studiile cu media de 9.50, ceea ce a clasat-o în prima parte a listelor cu rezultatele. A urmat înscrierea la Universitatea Spiru Haret, unde a fost acceptată pe secția de actorie. Din păcate, specializarea s-a desființat că nu au fost destui candidați. Cântăreața a putut să-și mute dosarul în cadrul aceleași universități și a ales secția de muzică.