Contextul actual nu este deloc unul favorabil. Evenimentele din ultimul timp au un efect puternic negativ asupra psihicului omului. Specialiștii spun însă că cei mai afectați sunt copiii. Pentru a încerca să îi ferească de tot ceea ce este negativ, adulții trebuie să îi țină pe cei mici cât mai departe de pericolul din realitate și din social media. Psihicul lor poate fi afectat destul de grav, iar acest lucru are mai multe consecințe negative.
Pentru că țara vecină este afectată de războiul pe care Vladimir Putin l-a lansat, unii părinți aleg să le explice copiilor lor ce se întâmplă și din ce cauză. Desigur, există și cealaltă categorie de părinți care aleg să îi țină pe cei mici cât mai departe posibil de ceea ce se întâmplă. Astfel, cei mici se pot confrunta cu tulburări de somn sau lipsă de concentrare.
Psihologii recomandă ca cei mici să fie cât mai feriți de agresivitatea din mediul online și din viața reală
Copiii nu pot trece informația prin filtrul lor și le este greu să înțeleagă situația actuală. Tocmai de aceea este important să fim atenți la modul în care transmitem informația celor mici.
„Atunci când alegem să vorbim cu un copil despre acte teroriste, despre război, lupte armate, este foarte important cum o facem. Mai este important şi climatul în care o facem, e vital pentru un copil să-şi ştie că părintele este în siguranţă, că este calm şi astfel el se simte şi el în siguranţă.
Dar copiii nu pot filtra, copiii nu ştiu a separa informaţia. Acest cumul de informaţie, de foto, de video sunt distructive. Și nu doar la nivel de imagine, dar şi asupra psihicului atât al celor mici, cât şi al celor mari. Recomand cu fermitate ca copiii să fie ţinuţi cât mai departe de televizor, calculator. De tot ce ţine de reţele sociale.”, a explicat psihologul Aurelia Bălan, potrivit stiri.md