Curg acuzațiile pentru Andrew și Tristan Tate, după ce au fost arestați preventiv. Tribunalul din București a dezvăluit cum acționau cei doi frați ca să-și păcălească victimele. Ei sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.
Anul 2022 nu s-a încheiat deloc bine pentru Andrew și Tristan Tate. Cei doi miliardari britanici, cunoscuți pe plan internațional, au fost reținuți de procurorii DIICOT. Ulterior, Tribunalul din București a decis să-i aresteze pentru 30 de zile.
Iar acuzațiile ce li se aduc celor doi frați sunt deosebit de grave. Anchetatorii au descoperit că Andrew și Tristan și-au construit averea păcălind fete nevinovate. Ei făceau parte dintr-o rețea care se ocupa cu trafic de persoane. Mai exact, se foloseau de metoda „loverboy” pentru a-și convinge victimele să practice videochat.
În motivarea Tribunalului București pentru măsura de arestare se arată exact cum acționau cei doi frați. Ei își seduceau victimele, le făceau să se îndrăgostească, apoi le convingeau să facă videochat. În schimb, acestora li se făceau diferite promisiuni, printre care și faptul că ar putea avea o relație serioasă cu unul dintre membrii grupării.
Judecătorul remarcă aptitudinea inculpaţilor de a identifica persoanele vulnerabile şi de a exploata nevoile de afecţiune, încredere, stabilitate ale acestora., se arată în document.
Dovadă în acest sens sunt mărturiile tinerelor păcălite. În ultimele săptămâni, mai multe femei au depus mărturie împotriva lui Andrew și Tristan Tate. Iar ca să-și susțină acuzațiile, victimele au pus la dispoziția autorităților conversații și poze.
Este vorba de o femeie din străinătate, care a venit în România cu promisiunea că se va muta cu unul dintre inculpați și că se va mita cu acesta. Însă când a ajuns, a fost mințită și dusă într-o locuință unde trăiau mai multe tinere.
Era deja în România şi nu mai avea ce face, gândindu-se că în momentul în care inculpatul … va reveni în România, vor locui împreună, aşa cum îi promisese”, se mai arată în document.
Cine a fost complicele fraților Tate
Frații Tate nu acționau însă singuri. Complice le-ar fi fost două femei, foste polițiste din capitală.
Nu poate fi ignorată nici contribuţia inculpatelor, care realizau pentru inculpaţi supravegherea constantă a victimelor, le coordonau activitatea zilnică şi exercitau presiuni psihice asupra acestora pentru ca acestea să lucreze cât mai mult.