Reclamă

Adela Popescu a avut parte de o zi de neuitat ieri! După ce a primit un tort aniversar delicios, Radu Vâlcan, soțul ei, a surprins-o cum nimeni nu se aștepta, cu atât mai puțin ea.

Ce a făcut Adela Popescu de ziua ei de nume

După cum știm cu toții, faptul că Adela Popescu este mama a trei copii, așa că mereu când nu este la muncă se dedică familiei și treburilor casnice. Însă, de ziua ei de nume, Radu Vâlcan a decis că este momentul pentru un mic răsfăț.

Nu, nu este vorba despre masaj sau programări la salon, ci de o ieșire în doi  într-un club de fițe din București.  Radu Vâlcan și Adela Popescu și-au lăsat copiii acasă pe mâna cuiva de încredere, iar apoi s-au distrat așa cum o făceau cu ani buni în urmă.

„Am ieșit, încă o dată. O rupem pe cluburi, suntem nebuni. (….)”, este mesajul transmis de Radu Vâlcan alături de o poză cu soția sa.

Sursa: Instagram

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au întors repede acasă

Adela Popescu a fost cu adevărat surprinsă de inițiativa lui Radu Vâlcan, așa că nu a putut decât să se distreze pe cinste alături de soțul ei și ceilalți prieteni și cunoscuți care le țineau companiei.

Cu siguranță, când vine vorba de club, mulți se așteptau să plece în zori spre casă, însă lucrurile nu au stat deloc așa. Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au distrat foarte mult, așa cum se poate vedea din fotografiile atașate, însă nu au uitat că pe primul loc sunt copiii, astfel că au mers acasă înainte de miezul nopții.

Motivul pentru care micuțul Adrian, fiul Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan a fost botezat la 10 luni

De curând, Adela și Radu și-au creștinat mezinul familiei.

Botezul micuțului Adrian trebuia să aibă loc în luna noiembrie a anului trecut, însă din nefericire nu s-a mai ținut. La momentul acela, chiar cu două zile înainte de eveniment, întreaga familie s-a infectat cu Sars-CoV-2, așa că a trebuit să amâne tot. La petrecerea mezinului familiei, atmosfera a fost una cu totul specială. Adela Popescu și-a dorit ca tematica evenimentului să fie povestea „Celor trei purceluși”, iar pe șapcă să fie imprimată litera A, inițiala celor trei copii ai cuplului: Alexandru, Andrei și Adrian.

„La noi ca la nimeni. Am și vorbit cu Radu și i-am zis că nu se poate, suntem ceva ce nu mai există. Copilul trebuia botezat ca la carte, la trei luni. Ne-am organizat frumos, petrecere, tot ce trebuie, am antamat la restaurant, am făcut aranjamente florare, foto corner, nu știu ce invitații, tot.

Sursa: Social Media 

Cu trei zile înainte am făcut Covid și am anulat tot. După care a fost etapa aia de pandemie și s-a întrerupt pentru o scurtă perioadă, apoi a început turul doi de pandemie, iar am încercat să ne protejăm rudele și așa mai departe.

Și acum când ne-am întors de la Paște am stat și ne-am gândit că nu se poate, trebuie să ne apucă de treabă, să stabilim o dată și să facem botezul copilului. Are 10 luni, nu puteam să-i tăiem moțul și să-l și botezăm în același timp”, a povestit Adela Popescu, în cadrul unui interviu oferit pentru Ego.ro.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro