Reclamă

Simona Gherghe este una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare din țară. Aceasta și-a început cariera în jurnalism din anul al doilea de facultate, iar la 24 de ani vine la București pentru o probă de prezentator la Antena. Vedeta a rememorat evenimentele petrecute în aprilie 2002 printr-o postare pe contul său de Facebook.

Pe 9 martie, Simona Gherghe venea de la Iași la București împreună cu tatăl său pentru a merge la Antena 1. Aceasta intră direct în redacție și nu înțelege forfota din acel loc. Avea o dorință imensă de a reuși și de a ajunge la pupitru. A fost ajutată de Alessandra Stoicescu, cea care i-a oferit un alt sacou și din 15 aprilie 2002 a fost la pupitrul știrilor, încântată de noua sa realizare.

„9 aprilie 2002. Am ajuns la București, cu trenul de noapte. Aveam 23 de ani, eram cu tata, nu știam orașul, căci ultima vizită aici fusese în decembrie 1989. Nu-mi amintesc dacă aveam emoții, știu că mi-era somn. Am luat un taxi din gară, spre Băneasa. Ne-a plimbat mult, s-a prins că nu suntem de-ai locului, așa că șoferul chiar s-a oferit s-o facă pe ghidul.
Am ajuns în redacția știrilor, în mijlocul unui breaking news. Toată lumea era agitată, se vorbea mult, se gesticula, aveam senzația că toți aleargă din montaj în redacție. Nu mai știu cine m-a preluat, cert e ca am fost așezată pe un scaun, în regie. Practic în inima transmisiunii. Pe monitoare, Sandra Stoicescu și Radu Cosarca. Iar eu, la câțiva metri de ei. Cred ca nici n-am îndrăznit să respir. Erau funeraliile Reginei Elisabeth (The Queen Mother). După ediția specială, urma proba mea, în platoul Observatorului. Fusesem chemată de la Iași, unde eram corespondentul știrilor, iar cei din redacția de la București căutau un prezentator-reporter.” a scris Simona Gherghe pe contul său de Facebook.
Facebook

Simona Gherghe: „Să fi stat vreo 12 ore”

După multe ore de stat li dat probe, aceasta a fost angajată. A urmat o perioadă solicitantă pentru frumoasa prezentatoare pentru că trebuia să-și găsească o chirie pentru a locui la București, dar avea o dorință uriașă de a reuși.
„Aveam un sacou care stătea pe mine ca pe gard. I-am spune, acum, oversized… cert e că atunci nu era ce trebuia “pe sticlă”. Sandra m-a luat de mână și m-a dus în garderoba ei. Așa am ajuns să dau proba în sacoul ei roșu, de care mulți ani am pomenit. Câteva ore mai târziu, în aceeași redacție, de la biroul Sandrei, căutam o chirie, undeva in Nord. De parca aș fi știut cartierele… Tata mă aștepta vis-a-vis de Antena, era pe vremuri o cofetărie. Să fi stat acolo vreo 12 ore. La capătul lor, eram angajata Observatorului. Ziua aceea avea să-mi schimbe viața.
Pe 15 aprilie 2002, am prezentat primul meu jurnal de știri, în direct, la Antena 1. Acum fix 20 de ani! Restul e istorie. Istoria a jumătate din viața mea.”, a încheiat aceasta.

Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro