În urmă cu 12 ani, Mihaela Borcea și Cristi Borcea, fostul ei soț, au trecut prin momente de groază, din cauza unei intoxicații suspecte cu mercur. La vremea respectivă, cei doi și-au făcut mai multe analize medicale, care au arătat faptul că aveau în organism o cantitate de mercur de 9 ori mai mare decât cea normală. Abia acum, Mihaela Borcea a detaliat cum a reușit să scape cu viață.
Mihaela și Cristi Borcea, la un pas de moarte din cauza intoxicației cu mercur
Mihaela Borcea, în vârstă de 52 de ani, a trecut printr-o experiență cumplită în urmă cu ani buni. Ea și fostul ei partener, Cristi Borcea, au fost la un pas să moară, după ce au descoperit că au fost intoxicați cu mercur. Starea lor de sănătate se degrada pe zi ce trece tot mai mult, în 2010.
La mai bine de 12 ani de la incident, fosta soție a lui Borcea și-a reamintit clipele dificile prin care a trecut. Deși a urmat diverse tratamente costisitoare și a ajuns chiar și-n America, Mihaela Borcea încă nu și-a revenit în totalitate.
„Stările erau foarte ciudate: aveam înțepături în zona inimii, stări de amețeală, de rău, nu mă puteam ridică pentru o ora, două din pat. Două luni și jumătate a fost un coșmar, stările de rău erau inexplicabile”, povestea, în urmă cu câțiva ani, Mihaela Borcea.
Femeia nu s-a recuperat în totalitate nici după ani de zile
Cristi Borcea și fosta lui parteneră au făcut tratamente la o clinică de renume din America, însă doar starea de sănătate a fostului acționar de la Dinamo s-a ameliorat. În schimb, ea a avut mai mult de suferit și a cheltuit în jur de 20.000 de euro pe tratamente.
„Medicii de la Viena mi-au spus că am nivelul de mercur de nouă ori mai mare decât normalul, iar cel de aluminiu de două ori. Am văzut cu stupoare că toate organele erau afectate: inima, creier, sângele era otrăvit – adică mă duceam clar pe un drum de pe care nu mă mai întorceam.
Din păcate nu mai pot recupera în întregime istoricul, dar am învățat să mănânc cât mai sănătos, am grădină cu fructe, legume, merg mult pe jos”, a mai spus Mihaela Borcea, pentru Click!