Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu trăiesc o poveste frumoasă de dragoste.
Cei doi sunt împreună de 36 de ani, iar de 30 de ani sunt căsătoriți. Soțul a fost punctul de sprijin în momentele cele mai grele și în mod surprinzător, marea cântăreață l-a cerut în căsătorie. Invitați la emisiunea “Vorbește Lumea”, cei doi au vorbit despre cum reușesc să aibă un mariaj perfect.
Ce este cel mai important
“Nu este ceva de fațadă. Așa simțim. Mie mi-a fost foarte greu cât a fost plecat. Îmi este greu fără Bebe. El este sprijinul meu.”, a spus Maria Dragomiroiu.
„Trebuia să mai continui și luna martie, dar m-am oprit și m-am întors. Respectul trebuie să primeze, noi avem 36 de ani împreună.‘, a completat Bebe Mihu în direct la emisiunea “Vorbește Lumea”.
Cei doi sunt la fel de îndrăgostiți ca în prima zi, iar acest lucru se vede și după modul în care încearcă să rezolve orice ceartă.
„Lucrurile mărunte sunt cele mai importante. Când a venit Bebe, după ce a stat două luni în America, a găsit un bilețel sub pernă. Vreau în jurul meu să fie numai iubire. Eu nu suport să văd discuții contradictorii, chiar dacă sunt benefice, îmi fac rău.”, a dezvăluit cântăreața.
Maria Dragomiroiu este la a doua căsătorie, însă prima nu a fost chiar atât de fericită. Cântăreața s-a îndrăgostit la vârsta de 20 de ani, alături de el a fost victima violenței domestice.
„Cred că din cauza fostei soacrei a fost așa. Era o femeie foarte rea. Se ducea pe la morminte să ne despărțim. Ea zicea că vrea să ne fie bine. Au apărut probleme în căsnicie atunci când am vrut să evoluez, să fac ceva. Eu toată viața mea am visat să fac ceva.
Cel mai mult am visat, nu neapărat să cânt, dar să am acoperișul meu deasupra capului. Eu am fost motorul familiei. Lui îi plăcea să stea la televizor, să se uite la video. Nu mă deranja. Îl deranja pe el că eu plecam la spectacole.”, a povestit Maria Dragomiroiu, la PRO TV.