Viața amoroasă a lui Cristi Borcea a ținut de multe ori prima pagină a publicaților, dar la asta chiar nu s-ar fi așteptat nimeni. Fosta și actuala soție a ex-patronului de la Dinamo se înțeleg de minune. Chiar și așa, s-a zvonit că Valentina Pelinel nu ar fi privit cu ochi buni asocierea cu Mihaela Borcea.
Mihaela Borcea și Valentina administrează împreună o afacere
Se pare că relația dintre cele două este una bună, și chiar se ocupă de administrarea unui hotel din Olimp ce aparține lui Cristi Borcea. Au existat speculații conform cărora Valentina Pelinel nu și-ar fi dorit să colaboreze cu Mihaela Borcea. Chiar și ala, lucrurile au evoluat în bine.
În urmă cu ceva timp, apropiații familiei ex-patronului de la Dinamo precizau că Mihaela Borcea s-a înțeles de minune atunci când a venit vorba de afaceri și cu Alina Vidican, dar și cu Valentina Pelinel.
„Mihaela Borcea a colaborat bine și cu Alina Vidican și cu Valentina Pelinel în afaceri. Le-a acceptat ajutorul, mai ales în ceea ce privește promovarea. Cristi Borcea e bucuros că există armonie, că se înțeleg bine cu toții, de dragul lui. Valentina stă toată vara cu cei trei copii la mare, la hotel, dar mai vin și în București, pentru a supraveghea cele două ștranduri”, precizau surse apropiate ale cuplului pentru playtech.ro.
Fără doar și poate, Cristi Borcea este un bărbat norocos. Multă lumea s-ar fi așteptat ca între cele două să existe ranchiună, dar binele copiilor au fost pe primul loc.
„Mihaela este loială și muncitoare, Valentina este loială și muncitoare. Totul este în consens. Interesele sunt comune, sunt copii la mijloc, cu toții trebuie să ne înțelegem. Împreună suntem puternici și trebuie să fim o familie. Vedeți cum e viața acum, de nu mai știi ce se poate întâmpla mâine, așa că de ce să nu trăim frumos, să fim uniți, mai ales când avem copii minunați?!”, declara Cristi Borcea într-un interviu acordat mai demult.