La zece ani de la despărțire, Laura Cosoi a dezvăluit public în ce relații a rămas cu Smiley, actualul partener de viață al Ginei Pistol. Ei au fost împreună timp de cinci ani.
Deși mulți îi vedeau căsătoriți, Smiley și Laura Cosoi au decis, în anul 2012, să o ia pe căi separate. Cei doi artiști s-au cunoscut s-au cunoscut în 2007, chiar pe platourile de filmare ale celebrului serial „Cu un pas înainte”.
Laura Cosoi le răspunde internauților care o critică
Acum, atât Laura Cosoi cât și Smiley și-au refăcut viețile. Ea este căsătorită cu partenerul ei de viață, Cosmin Curticăpean și au două fete împreună Rita și Vera, iar a treia urmează să se nască anul acesta.
Pe de altă parte, artistul trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Gina Pistol. Prezentatoarea TV i-a dăruit acum un an tot o fată.
În decembrie 2021, Smiley a publicat o imagine virală cu fiica sa. Laura Cosoi nu a lăsat momentul emoționant să treacă neobservat și a comentat cu o inimioară. Comentariul a stârnit un val de controverse. De curând ea a vorbit despre reacția internauților de atunci.
„Mi se pare așa și ciudat, pentru că au trecut atât de mulți ani, practic vorbim despre o altă viață, o viață de demult.
Nu știu, interesul chiar nu îl înțeleg, însă e important, când doi oameni sunt adulți, la casele lor, să aibă o relație frumoasă, civilizată, de nu știu, de comunicare, până la urmă”, a declarat Laura Cosoi pentru unica.ro.
Ce spune Laura Cosoi despre relația cu Smiley
Tot anul trecut, Laura Cosoi vorbea despre povestea adevărat de dragoste pe care a trăit-o alături de Smiley cu ani în urmă. Actrița susține că relația cu artistul a fost una bazată pe sinceritate.
„Noi am fost atunci foarte iubiți ca pereche, oamenii plângeau când ne-am despărțit. N-am avut probleme că presa ne-a surprins într-o ipostază greșită sau că a scris ceva urât despre noi, că nu avea ce. Nu aveam secrete sau un trecut încărcat. Nu ne-am înșelat.
Am rămas în relații bune și mă bucur pentru ei amândoi. Mi se pare că asta e împlinirea supremă și sunt convinsă că și pentru el, căci merită, e un om foarte bun”, spunea Laura Cosoi în 2021, pentru OK! Magazine.