Cezar Ouatu și Angela Gheorghiu au trăit o frumoasă poveste de dragoste, timp de un an.

Chiar dacă contratenorul era mai tânăr cu 14 ani de cât vedeta, diferența nu a stat în calea dragostei. Internauții au fost mereu curioși să afle dacă cei doi mai păstrează legătura. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Playtech, Cezar Ouatu a lămurit acest subiect.

Cum se înțeleg

Cum se înțeleg Cezar Ouatu și Angela Gheorghiu după despărțire. Fanilor nu le-a venit să creadă
Facebook

De atunci, nu ne-am mai vorbit. Este exclusă vreo altă colaboare, pe viitor.

Nu am păstrat sub nicio formă legătura, nu ne-am trimis niciodată măcar vreun mesaj, cu ocazia vreunui eveniment special din viața noasstră, și nici de sărbători.”, a mărturisit acesta în exclusivitate pentru playtech.ro

De asemenea, de multe ori s-a spus că Cezar a devenit cunoscut doar datorită Angelei Gheorghiu. Contratenorul a mărturisit că nici nu se poate pune problema. Când a cunoscut-o pe Angela, acesta avea deja 12 ani de carieră în spate.

Nici vorbă de așa ceva. Colaborările noastre pot fi numărate pe degetele unei mâini.

Eu aveam 12 ani de carieră în spate, am absolvit Conservatorul la Milano, cu notă maximă. Degeaba apărea pe scenă cu mine, dacă nu avea cu cine cânta.”,a spus acesta.

Chiar dacă s-a întors de mult în țară, lui Cezar Ouatu îi lipsește Italia.

„Sunt deja în România cam de nouă ani, dar nu pot spune că m-am întors, pentru că nu plecasem definitiv. Am stat mai mult în țară, atunci când a fost cu Eurovisionul, și apoi am rămas în continuare.

Acum am o mulțime de proiecte aici, pe care vreau să le duc la bun sfârșit. Am dublă cetățenie. Și pot spune că mi-e dor de Italia, toată lumea știe ce țară frumoasă este. Nu am mai fost de ceva timp, dată fiind și situația prin care am trecut, cu pandemia.”, a adăugat contratenorul pentru sursa menționată.