Reclamă

În a 11-a zi de grevă a cadrelor didactice, Ministerul Educației a luat o decizie referitor la cum se încheie mediile elevilor. Se va întâmpla în toate școlile din România.

Cum se încheie mediile elevilor în acest an

Greva profesorilor, care se apropie deja de a treia săptămână, a determinat Ministerul Educației să ia decizii de ultim moment. Peste 60% dintre cadrele didactice și-au suspendat activitatea, astfel că în școli nu a mai rămas cine să încheie situațiile elevilor.

Ultima zi pentru acest lucru a fost prelungită în urmă cu o săptămână, anume pe 9 iunie. Adică doar peste o zi, iar profesorii au anunțat oficial că vor continua greva, iar în ziua respectivă 20.000 dintre ei vor fi la București, unde va avea loc un nou protest.

Astfel că Ligia Deca a anunțat ce soluție a găsit ministerul pentru încheierea cu bine a acestui an școlar. Mai exact, mediile se vor putea încheia acum și cu doar două note.

În plus, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.

Cine va încheia mediile elevilor

În ciuda acestei decizii însă, rămâne o mare întrebare. Nu e clar cine va încheia mediile elevilor, dacă greva din educație continuă, pe o perioadă încă nedeterminată.

Ministrul Educației a explicat că doar profesorii de la disciplinele respective vor încheia mediile. Așa că în acest context, dascălii care sunt în grevă nu vor fi înlocuiți cu altcineva. În concluzie, elevii riscă să rămână în continuare cu mediile neîncheiate, până când aceștia își vor relua activitatea.

Cât despre orele pierdute în ultimele 3 săptămâni, acestea ar putea fi reluate. La nivelul Ministerului se discută despre acest lucru la începutul anului școlar viitor.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro