În urmă cu mai bine de o lună, Vlăduța Lupău a devenit mămică pentru prima dată.

Aceasta a adus pe lume un băiețel perfect sănătos și se bucură de timpul petrecut alături de el. Însă, vedeta recunoaște că viața cu un bebeluș nu este atât de ușoară pe cât își imagina. Programul acesteia s-a schimbat complet și cu greu poate ține pasul.

Vlăduța Lupău este o mămică fericită și împlinită. Venirea bebelușului a adus multă bucurie în familia acesteia, însă a și schimbat multe lucruri. Vedeta a declarat că viața cu un bebeluș mic este destul de complicată, mai ales când te afli la prima experiență de acest gen. Schimbările hormonale, nașterea, oboseală, panica, toate au venit peste artistă și au fost gestionat cu greu. Însă nimic nu se compară și cu împlinirea pe care micuțul o aduce.

„Perioada asta de început e frumoasă și ea, însă pot spune că este și foarte grea. Iar cine mă contrazice minte! Fiind la primul copil, nu știi exact ce ai de făcut. Plus că treci prin multe schimbări hormonale și printr-o naștere care, la fel, este grea. Indiferent de modul în care naști, și aici mă refer la naștere naturală sau cezariană. Se schimbă radical viața și programul, și absolut tot! Deci a fost mai greu decât mă așteptam…

Am avut un singur moment de panică. Într-o seară, când eu eram la casă, făcând curățenie, iar Iair a rămas cu tăticul la apartament. A început să plângă mai puternic decât eram obișnuiți. Am venit rapid acasă și, în final, plângeam toți trei. Am trecut peste și am înțeles că nu mai trebuie să ne panicăm, pentru că sunt lucruri normale. Iar dacă plânge nu e ca și cum se întâmplă ceva tragic.”, a declarat Vlăduța Lupău, potrivit viva.ro.

(CITEȘTE ȘI: Cum a topit Vlăduța Lupău kilogramele în plus. Artista a fost acuzată că a apelat la mama surogat)

Cum se descurcă Vlăduța Lupău în rolul de mămică? Vedeta s-a lovit deja de primele probleme. „Mai greu decât…”
Social media

„Nu știam pe ce lume trăiesc”

Vlăduța Lupău a mai declarat că primele săptămâni după ce băiețelul a ajuns acasă au fost de foc. Aceasta abia a reușit să mai închidă un ochi, iar oboseala a pus-o la pământ. Tânăra mămică a încercat să facă totul de una singură, iar lucrurile nu au fost prea ușoare.

„Pffff… oboseala! Știam că se schimbă programul de somn și că va veni multă oboseala în viața mea. Plus că mai și auzeam de la prietene. Însă nu mă gândeam că mă va pune la pământ, să zic așa.

Efectiv, în primele zile, nu știam pe ce lume trăiesc și ce fus orar este în România. Nu am acceptat în primele trei săptămâni să mă ajute nimeni în afara de Adi. De aceea am acumulat extrem de multă oboseală. Zi și noapte, în fiecare moment, eram doar noi cu copilul.”, a mai spus Vlăduța Lupău.