Reclamă

Codul de procedură civilă precizează faptul că Fiscul poate efectua o proprire pe salariu doar în cazul unei înștiințări în prealabil că urmează o executare silită. De asemena, sunt specificate și câteva categorii de venit pentru care nu se poate efectua o proprire.

„Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea (…) pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare”, este scris în Codul de procedură civilă.

„Poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea”, scrie, mai exact, în Cod. „Despre măsura luată va fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa și copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate”, este specificat în Codul de procedură civilă.

Veniturile pe care Fiscul nu poate pune proprire sunt: alocații copii, finanțări sau credite nerambursabile pentru efectuarea de proiecte, sume destinate unei afecțiuni speciale asupra cărora nici debitorul nu are drepturi și salariile viitoare pe o perioadă de trei luni de la data înființării popririi.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro