Adda și Cătălin Rizea s-au logodit în urmă cu șapte ani, iar în anul 2016 și-au jurat iubire veșnică și în fața lui Dumnezeu și și-au unit destinele. Din clipa aceea, cei doi sunt mereu unul alături de celălalt și își trăiesc povestea de iubirea la intensitate maximă, chiar dacă, de foarte multe ori, „nebunia” lor a fost dur criticată de cei care îi urmăresc.
Firi extrem de diferite, unul calm și celălalt mai energic, unul artist, altul pescar amator, cei doi au adus pe lume un copil minunat, iar acum formează una dintre cele mai apreciate familii din showbiz-ul românesc. Deși cârcotașii îi critică, există și fani care se bucură pentru ei și îi iau drept exemplu.
Soțul Addei, un bărbat romantic de dragul pasiunilor sale
Direct de la Cătălin Rizea vine un exemplu de iubire față de Adda, dar și față de pasiunea sa cea mai mare: pescuitul. Pentru cei care nu știu, Cătălin Rizea, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu pleacă adesea în Deltă la pescuit. Așa că, pentru câteva zile, în mod constant, cei trei se afundă în natură și-și trăiesc visul cu ochii.
Doar că pentru asta este nevoie ca fiecare să primească „delegație” de la partenera sa de viață. Iar acum, pentru că urmează o nouă plecare ca între băieți, Cătălin Rizea a apelat la cea mai bună tactică. Vedeta, pentru că el și Adda sărbătoresc o zi importantă, s-a prezentat acasă cu un buchet mare de flori și câteva vorbe de suflet. Așa, spune el, a obținut ce și-a dorit, dar a fost și romantic.
„Adda, azi se fac 7 ani de când ai zis <<DA>> și te iubesc la fel de mult, poate chiar mai mult. Mai ales că mă lași să merg la pescuit în Deltă peste câteva zile cu iubire Chef Sorin Bontea”, se arată în mesajul scris Cătălin Rizea pe social media.
După un astfel de gest, colegul de escapadă și-a arătat susținerea față de Rizea, felicitându-l pentru inițiativă.
„Frumos, elegant. La mulți ani!”, i-a transmis chef-ul bunului său prieten.
După gestul soțului ei, Adda, personajul principal din această poveste a ținut și ea să îi transmită ceva. Aceasta s-a arătat mulțumită de gestul partenerului ei de viață, florile au fost pe gustul ei, dar, spune ea, nici vorbă de vreo „permisie”. Plecatul în Deltă a primit un răspuns negativ din partea cântăreței.
”Eu, de fapt, am zis <<nu>>. Nu ai auzit tu bine. De cate ori sa-ti zic?!”, a fost replica pe care i-a dat-o cântăreața, soțului ei și care a amuzat comunitatea lor de fani.