Cu toții avem momente în care simțim că explodăm din cauza furiei. Fie că este provocată de locul de muncă, traficul rutier, întârzierile aeriene, certuri cu familia și prietenii, furia apare sub o formă sau alta și modifică comportamentul individului.
Pe lângă deciziile greșite pe care oamenii le pot lua în acele momente, furia crește riscul aparițiilor unor probleme precum: insomnie, depresie, supraalimentare, atacuri de cord sau accidente vasculare cerebrale.
Pentru a trece de situațiile în care furia își face simțită prezența, urmăriți pașii de mai jos:
1. Număratul până la 10
Știu că pare cea mai banală soluție, dar studiile arată că în majoritatea cazurilor, chiar funcționează. Specialiștii recomandă o mini-plimbare în timp ce trageți aer adânc în piept și numărați liniștiți până la 10. Adrenalina va dispărea treptat iar mintea întunecată se va lumina din ce în ce mai tare.
Respirațiile diafragmatice sau abdominale, în care respirați mai adânc în interiorul burții și vă umpleți plămânii, oferă mai mult oxigen corpului vostru, care stabilizează tensiunea arterială și ajută la relaxarea acestuia.
2. Caută o explicație
Dacă pasul 1 nu a dat rezultate, pasul 2 ar trebui să vă ajute mult mai mult. Încercați să găsiți frazei „Sunt nervos pentru că…”. Studiile arată că articularea problemei schimbă gândirea emoțională cu cea logică, astfel poți rezolva o problemă folosid o soluție corectă.
Explicația în sine poate fi tot ceea ce ai nevoie, fie deoarece creează o pauză mentală și mai lungă din decât respirația, fie deoarece atunci când îți explici singur problema, are mai mult sens. Poate suna chiar neînsemnat sau amuzant.
3. Timpul vindecă tot
În viitor, este posibil să vedeți diferit această situație care vă provoacă furie. Priviți problemele din trecut și vedeți cum au fost un catalizator pentru schimbare sau chiar o binecuvântare. Puteți privi în urmă la o situație dificilă cu dragoste, umor sau recunoștință (pentru că ați depășit-o).