Fanii lui Andrei Ungureanu au avut parte de un moment special. Marele câștigător de la iUmor, a vorbit despre relația cu iubita lui.
Invitați la emisiunea Xtra Night Show, Andrei și partenera lui au mărturisit în exclusivitate cum s-au cunoscut. S-au cunoscut pe platforma de socializare TikTok iar de atunci formează un cuplu foarte popular.
1.Cine a avut inițiativa
„Pe TikTok ne-am cunoscut, pe un live. El a intrat pe live-ul meu. Nu îl cunoșteam, lumea a început să-mi comenteze că e Omul cu Tourette. Am văzut că este un om foarte inteligent și cumva m-a atras așa într-un fel. A fost o conexiune foarte puternică pe care eu am simțit-o”, a povestit iubita lui Andrei Ungureanu.
De asemenea, “Omul cu Tourette” a vorbit deschis despre live-ul pe care l-au făcut. Live care i-a ajutat pe cei doi să se cunoască mai bine.
„Mi-a zis să facem un live. Am stat vreo două ore, mi-a pus întrebări, i-am pus și eu. M-a întrebat și ea niște lucruri, dar simple. Am vorbit după pe Instagram. I-am povestit și lui Jannete, eu îi zic tot”, a mărturisit Andrei Ungureanu, în cadrul emisiunii Xtra Night Show.
2.O decizie rapidă
De asemenea, la emisiunea “Bărbați vs. Femei”, cei doi au declarat că s-au mutat rapid împreună și că sunt foarte fericiți.
”După două săptămâni deja am venit la el, chimia a fost bruscă. Am venit pentru el din Republica Moldova. De la zece zile, am rămas două luni. El are fobie de călătorii, nu călătorește, dar a venit singur, pentru mine, la Chișinău.(…) A fost o conexiune turbată.”, a declarat Aliena, iubita lui Andrei.
Iubita lui Andrei susține că are câteva ticuri expresive care nu îi dau pace. De aceea, așa cum susține tânăra, îl înțelege perfect pe iubitul ei, atunci când are o criză.
”Am și eu niște ticuri. Nu e Tourette, dar am. Fac din nări, din mână, fac diferite mișcări cu fața. Cu toții avem unele ticuri. Aveam momente când aveam câte patru. Era groaznic, acum e mai bine. El când face unele ticuri, înțeleg ce simte atunci. Dacă face ceva din ochi, înțeleg unde simte tensiunea. Îl înțeleg foarte bine.”, a declarat Aliena.