Theo Rose și Alex Leonte trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, însă nu mulți știu cum s-au cunoscut cei doi.

Frumoasa cântăreață formează un cuplu cu Alex de mai bine de 4 ani, iar tânărul îi este alături tot timpul artistei. Fie că este vorba de evenimente, călătorii sau momente grele, iubitul lui Theo Rose este pretutindeni alături de ea pentru a o sprijini. 

Cei doi au fost invitați în cadrul unui podcast, acolo unde au mărturisit câteva detalii din începuturile relației lor.

Ce a spus Theo Rose despre Alex Leonte

Theo are un simț al umorului foarte bine dezvoltat. Așa că artista a fost croită să stârnească hohote de râs în rândul femeilor, atunci când s-a apucat să povestească despre cum s-a cunoscut cu Alex Leonte. Invitați la podcastul lui Radu Țibulcă, cei doi au făcut dezvăluiri tumultoase. Astfel, Theo a mărturisit că iubitul ei era atunci într-o altă relație, iar ei erau doar simpli prieteni. Ulterior, lucrurile aveau să suporte anumite schimbări.

„După ce că era frumos de la distanță, când s-a apropiat a avut un alt impact. Mi-a fost foarte drag de el. Am început să conversăm pe instagram, dar ca prieteni. Am început să vorbim așa, pe caterincă, ne distram foarte mult împreună, râdeam.Fără apropouri sau alte chestii de genul(…).

Când am văzut că vorbim mai mult decât e cazul, având în vedere că el avea o relație, am pus problema frumos și i-am zis: „Nu mai vreau să vorbim, pentru că mi se pare că vorbim mai mult decât e cazul și cel mai bine ar fi să-ți rezolvi problemele din relația din care tu faci parte în momentul ăsta și să discutăm după. Fiindcă mi se pare că avansăm în discuții și n-are rost.”

Înțelegi? că vorbeam destul de mult și îmi plăcea, dar de ce să vorbesc cu el dacă știu că nu există șanse să fie ceva între noi.”, a povestit Theo Rose la podcast.

Theo Rose nu s-a aruncat imediat în brațele lui Alex

Theo Rose, ambițioasă din fire, l-a ținut pe nepotul lui Nea Mărin pe jar atunci când el a făcut pași către relația cu ea. După ce tânărul s-a despărțit de fosta iubită, a dat fuga la artistă, iar ea l-a pus cu botul pe labe.

„A durat o perioadă bună de timp până când el și-a rezolvat problemele din fosta relație. M-a sunat la un moment dat și mi-a zis să ies puțin. Îmi trimitea poze cu el când era în fața blocului. Nu ieșeam, pentru că mi s-a părut că a durat destul de mult. Bă daca îți place de mine și ți s-a pus pata și te-ai îndrăgostit, o mai ții langa balanga?” , a mai adăugat artista.