Reclamă

În urmă cu opt luni, Nicole Cherry a devenit mămică pentru prima dată. De atunci viața artistei s-a schimbat radical, iar micuța Anastasia a adus multă bucurie. Acum, vedeta se ocupă în principal de cea mică, însă nu a uitat nici de carieră. Încearcă să facă totul cum trebuie și reușește pentru că are parte de ajutoare de nădejde.

Nicole Cherry este o mămică fericită și împlinită. Micuța Anastasia i-a schimbat prioritățile în viață, însă nu se plânge. Vedeta reușește să îmbine cariera de artist cu viața de mămică. Deși se trezește în repetate rânduri în fiecare noapte, cântăreața are energie pentru toate.

Aceasta recunoaște că reușește să mențină un echilibru și datorită ajutoarelor pe care le are. Atât mama ei, cânt și partenerul de viață o ajută mult cu cea mică și îi țin locul atunci când ea lipsește.

„Fetița mea împlinește 8 luni și da, chiar trece timpul extrem de repede. Parcă am clipit și m-am trezit la 8 luni .Eu zic că mă descurc destul de bine. Având în vedere că o am pe mama, care mă ajută extraordinar de mult cu fetița. La fel și Florin, este un tată prezent în viața ei.

 Am reușit până acum foarte bine să împac și cariera, dar și viața de mămică. Să fiu prezentă și în toate momentele importante pe care Anastasia le are și să o ajut să crească frumos. Cred că și de acum înainte vom reuși să facem treabă bună. Pentru că sunt o persoană echilibrată și am învățat de mică să-mi organizez timpul în așa fel încât să pot să fiu peste tot. Să nu lipsesc de la lucrurile importante și din viața oamenilor importanți. Asta contează, cred, cel mai tare.”, a declarat Nicole Cherry, potrivit viva.ro.

Cum s-a schimbat viața lui Nicole Cherry de când a devenit mămică! Vedeta are parte de un ajutor de nădejde
Instagram

Nicole Cherry, despre viața de mămică

Deși este o mămică tânără, Nicole Cherry a intrat foarte bine în noul rol. Aceasta iubește ipostaza în care se află și chiar dacă nu mai are mult timp pentru ea toate problemele dispar atunci când își privește fetița.

„S-a schimbat, pentru că am o responsabilitate foarte mare acum, Anastasia. Este un copil minunat. Este un copil activ și bun, dar, clar, timpul nu mai este la fel. Sunt mult mai multe lucruri de făcut, însă nu mă plâng.

 Este un lucru pe care mi l-am dorit, să fiu mamă tânără. Chiar pot să spun că m-am acomodat cu rolul de mamă destul de repede. M-a și ajutat Anastasia. Eu cred tare că să fii mamă înveți în timp, odată cu venirea bebelușului. Momentul în care am văzut-o pe Anastasia a fost clar cel mai special moment din viața mea. Am plâns, a fost fix cum îmi doream.”, a mai spus Nicole Cherry.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro