Reclamă

Un avion tip MiG-21 21 LanceR, care decolase pe la baza militară Mihail Kogălniceanu, a dispărut de pe radare, în jurul orei 20.03, iar la scurt timp s-a prăbușit, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac si Gura Dobrogei. 

Aeronava pilotată de Costinel Iosif Niță se afla într-o misiune de patrulare deasupra Dobrogei. În căutarea lui a plecat un alt elicopter IAR 330-Puma, care avea la bord 7 militari. Din păcate, și elicopterul a pierdut legătura radio cu turnul de control și s-a prăbușit la 11 km de aerodrom.

Cum s-au prăbușit cele două aeronave

Martorii din zonă au povestit autorităților cum s-ar fi petrecut dubla tragedie din Constanța. Din informațiile primite de la localnici, aeronava pilotată de Costinel Iosif Niță zbura prea jos, iar condițiile meteo nu erau deloc favorabile pentru zbor. Ningea, vizibilitatea fiind redusă.

Ningea şi era vânt. Eu vorbeam la telefon, chiar cu doamna, şi aud la telefon avionul foarte jos. Zic, Doamne, trece chiar peste noi, ce are. Şi la scurt timp se vede flama.”, a declarat stareța Mănăstirii Casian, conform observatornews.ro.

Mig-ul se vedea roşu. În partea aia, în stânga, spre Cogealac, aşa, se vedea. Paralel cu şoseaua Tulcei se vedea MIG-ul. După aia am văzut elicopterul. Dar elicopterul l-am observat la vreo 20 de minute, zic eu.”, a mărturisit și un localnic din zonă.

foto: captură video

Elicopterul IAR 330-Puma s-a prăbușit lângă Mănăstirea Casian, la aproximativ jumătate de oră după MiG. Se pare că pilotul aeronavei a raportat că vremea nu era bună și primise ordin să se întoarcă la bază. Din păcate, n-a mai apucat. Toți cei 7 membri ai echipajului au decedat.

Imaginile dezastruoase de la fața locului

Eu, în drum spre mănăstire, mă întorceam dispre Kogălniceanu, am văzut deflagraţia, era foarte, foarte mare. Ne-am îngrijorat cu toţii, am sunat la 112, le-am dat detalii despre locaţie, că nu găseau locul”, a precizat preotul Mănăstirii Casian.

Zona în care s-au prăbușit cele două aparate de zbor se întinde pe aproximativ 16 km pătraţi. Salvatorii sosiți la fața locului au căutat neîncetat, prin zăpadă și noroi, trupurile neînsuflețite ale militarilor.

Un drum dificil. Se caută pe câmp, în beznă, zăpadă, pe jos pe câmp, noroi. Deci, sunt mai multe maşini blocate şi nu se poate înainta.”, au precizat autoritățile.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro