Îndrăgitul prezentator și-a ținut mereu familia departe de camerele de filmat.
Ernest și Adriana sunt împreună de aproape două decenii, iar acum au un copil în vârstă de aproape doi ani. Deși prezentatorul vorbește rar despre familia sa, soția acestuia a reușit să-l “cucerească” pe când acesta avea doar 20 de ani.
Cum s-au cunoscut
„Ne-am cunoscut printr-un prieten comun. M-a intrebat daca vreau să îl cunosc pe Ernest. Mie mi-a placut foarte mult de el.
Am venit in Bucuresti pentru ca de loc sunt din Focsani și ne-am sunat. Ne-am cunoscut la hotel, în camera unde statea el pe atunci.
Am mers cu iubitul meu de atunci la el. M-a șocat ca atunci cand am batut la usa, mi-a răspuns în boxeri. Și mi-a zis cu nonșalanță că așa stă el prin cameră.”, a declarat Adriana în urmă cu ceva timp.
De asemenea, Ernest a mărturisit că inițial a fost cucerit de frumusețea Adrianei. Chiar dacă sunt firi contradictorii, cei doi au un scop comun. Iar acest lucru i-a făcut să reziste ani de zile, indiferent de cât de grele au fost situațiile din viața lor.
„Soția mea m-a cucerit inițial cum se cucerește orice bărbat necopt la minte, la 20 și un pic de ani: prin frumusețea ei. De-a lungul timpului, mi-am dat seama că am trecut și prin bune, și prin rele, am experimentat și agonie, și extaz, suntem firi diferite și, inevitabil, din când în când apar neînțelegeri. Dar reconstruim.
Relația noastră nu este ceva previzibil, rutinat, monoton. Suntem firi contradictorii, dar avem un scop comun: familia. Faptul că suntem diferiți asigură condimentul relației.
În cele din urmă, m-a cucerit prin faptul că am fost suficient de inteligenți cât să ne mulăm unul pe celălalt, dar să ne păstrăm și identitatea.”, a declarat Ernes pentru VIVA!