Valentina Pelinel este una dintre cele mai frumoase românce, având o siluetă de invidiat.

Aceasta este căsătorită cu omul de afaceri, Cristi Borcea și este mama a trei copii frumoși. Pentru a se menține în formă, ea recunoaște că uneori se chinuie pentru un corp de vis.

Valentina Pelinel avea doar 52 de kilograme când activa ca model, iar talia sa era una fără de cusur. În a doua sarcină, cu gemenele Rania și Indira, vedeta a luat peste 30 de kilograme în greutate, dar, cu multă ambiție, a reușit să scape de ele. Aceasta apelează la câteva trucuri pentru a se menține în formă, prin alimentație echilibrată și sport, recunoaște că mai trișează din când în când.

„După ce mănânc mă ia vinovăția și încep să calculez cât înseamnă, câte calorii am mâncat, mă gândesc cât trebuie să lucrez la sală. Dar îmi place. Sincer, acum, nu trebuie să te privezi chiar de tot. Dacă există un echilibru atunci e bine. Și în vacanțe mai pun un kilogram, două, apoi le dai jos. Important este să nu le ții acolo mult timp.”, a spus Valentina Pelinel pentru Ego.ro.

Sursa foto: Social media

Valentina Pelinel: „Mă chinui”

Valentina Pelinel recunoaște să este un chin pentru ea să se abțină de la mâncare. Preferă să meargă zilnic la sală și să depună efort în loc să renunțe la plăcerile culinare. Alimentele sale preferate sunt produsele de patiserie și pâinea caldă, care îi amintește vedetei de copilărie.

„Mă chinui, mă abțin de la mâncare, merg în fiecare zi la sală. Vi se pare corect? Mă mai chinui pentru că îmi place să mănânc. Sunt gurmandă. Vă zic sincer că mai «scap» și eu. Cel mai greu îmi este să renunț la pâine. La pâine caldă. Îmi aduce aminte de copilărie. Mă abțin cu greu și de la merdenelele alea calde, gogoși, covrigi. Ce mâncam noi când eram mici și plecam de la școală. Poftesc la carbohidrați.”, a mai spus soția lui Cristi Borcea.