Reclamă

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului nu poate acționa în fața anulărilor de zboruri ale companiilor care nu operează pe teritoriul României. Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, a tras un semnal de alarmă în acest sens. Oficialul susține că deși aceste zboruri sunt anulate în ultimul moment, compania nu poate fi sancționată.

Zbor anulat înainte de plecare –  bani pierduți de turiști

Șeful ANPC a precizat că turiștii se pot trezi cu zborurile anulate în ultimul moment, fără vreo posibilitate de apărare. Asta dacă vorbim despre despre zborurile unor companii care nu îşi desfăşoară activitatea comercială pe teritoriul României.  Metoda prin care turiștii își pot cere ulterior drepturile este printr-o notificare. Aceasta este înaintată către Centrul European al Consumatorilor.

Autoritatea este legată de mâini și de picioare și nu au altă cale decât notificarea prin Centrul European al Consumatorilor”, susține Horia Constantinescu, președinte ANPC.

Autoritatea pentru Protecția Consumatorului din România a purtat discuții cu reprezentanții Comisiei Europene legat de acest context. Concluzia a fost ca există necesitatea unei structuri operative europene care să rezolve situația.

Șeful ANPC susține că a fost înaintat un act normativ în Parlament în acest sens. Horia Constantinescu a precizat că are speranțe ca acesta să fie la dispoziție în următoarele luni.

Președintele ANPC a rezolvat recent o situație care implica restituirea banilor de către o companie de zbor.

Sâmbătă am reuşit să identific un reprezentant al celor de la Wizz Air, legat de cursa de la Lisabona, care se anulase. Am smuls promisiunea că toti consumatorii români vor primi banii”, a precizat preşedintele ANPC.

Reprezentanții instituției spun că multe dintre regulamentele europene ar trebui adaptate vremurilor actuale.

Conform pachetului de drepturi ale pasagerilor în transportul aerian, aceștia pot primi despăgubiri în cazul anulării zborurilor.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro