Dacă alte femei preferă după ce trec printr-un divorț să aibă pe cineva alături de sărbători, nu același lucru îl putem spune despre Rona Hartner
Cum petrece Rona Hartner Crăciunul, după divorțul de Herve Camilleri
Rona Hartner alege să petreacă într-un mod atipic, și anume în singurătate și mai aproape de divinitate. Pentru îndrăgita artistă, Crăciunul nu înseamnă mese bogate sau petreceri, ci mai degrabă o relație mai apropiată cu divinitatea și colinde.
„Eu, de ani buni, de obicei, mă duc într-o reculegere în tăcere și stau în tăcere și trăiesc acest moment. Prin acest simplu fapt, că Iisus a vrut să fie om, noi, practic, am intrat în posesia bogăției lui Dumnezeu.
Și îți spun, de Crăciun eu nu pot fi tristă! De obicei fac Crăciunul ori singură, în tăcere, ori mă duc și dau de mâncare cerșetorilor. Ies cu unii oameni, acum m-am împrietenit cu unele persoane, și cântăm colinde”, a precizat Rona Hartner, conform cancan.ro.
După divorțul de Herve Camillieri, Rona Hartner nu s-a aruncat în brațele altui bărbat, ci s-a preocupat de propria persoană. Întru-un acordat pentru cancan.ro, îndrăgita artistă a precizat că acum a trecut peste despărțirea de bărbatul de origine francez.
„Am reluat ce aveam nevoie să fac în viața mea. Înainte de toate, m-am reconcentrat pe ceea ce-mi place să fac cel mai mult în viață, adică să-i ajut pe alții. Am ieșit dintr-un fel de relație captivă în care totul se închidea asupra cuplului. Se schimbă totul, pentru că, nemaiavând probleme eu, sunt din nou disponibilă pentru ceilalți, pentru proiecte. Asta s-a schimbat acum, sunt mai disponibilă.
Cu fostul soț sunt într-o relație distantă, am încercat să mă apropii de el, să vorbim puțin pe plajă. Dar nu a vrut să discute. Respect faptul că vrea această distanță. Am multe să-i mai spun, să-i mai povestesc, dar mă abțin și eu să scriu scrisori și chestii pentru că are nevoie și el să se reconstruiască. Suntem la o distanță identică unul de celălalt. E mai bine și mai sănătos”, a precizat Rona Hartner pentru sursa menționată.