Cum ne recuperăm gustul şi mirosul, după am avut COVID.

Nu de puține ori, cei care au fost infectacți cu virusul SARS-CoV-2 rămân fără aceste două simțuri și după ce au trecut prin boală. Iată ce trebuie să facem pentru a scăpa de această problemă. 

Medicul ORL Ioana Vodă a explicat, la Antena 3, cum ne putem „lua înapoi” gustul și mirosul pierdut, după ce am avut COVID. Pierderea acestora este un simptom clasic al bolii.

Gustul și mirosul se recuperează după COVID prin exercițiu

Specialista susține că după COVID creierul uman trebuie reeducat pentru a percepe gustul și mirosul pierdute în timpul bolii.

„Este o mare provocare. Se numeşte mecanism de reeducare. Este un proces cognitiv. Le facem teste şi descoperim că post-COVID, sunt recunoscute aromele dulci, vanilia de exemplu. După efectuarea acestor teste, îi trimitem acasă cu nişte picături, vitamine sau aerosoli cu cortizon.

Câteva medicamente care să stimuleze mecanismele respective şi îi învăţăm cum să facă reeducarea mirosului. Creierul reînvaţă să miroasă. Este un exerciţiu pentru care trebuie să fii foarte ambiţios. Gustul este foarte strâns legat de miros şi este acelaşi lucru. Învăţăm la fel ce gust au anumite alimente”,  mai precizat medicul despre cum ne recuperăm gustul și mirosul după COVID.

SARS-CoV-2 poate da dureri de cap și insomnii

Totodată, medicul ORL Ioana Vodă a vorbit și despre durerile de cap și insomniile. Și acestea sunt tot „sechele” care pot rămâne după infectarea cu SARS-CoV-2.

„Peste o boală migrenoasă, infecţia cu SARS-CoV-2 poate da dureri de cap, insomnii şi ţiuit în urechi şi o stare cumplită. Deci, multe persoane după o infecţie rămân pentru 2-3 luni cu această simptomatologie.

Nasul înfundat post-COVID poate da sinuzită doar prin faptul că a rămas înfundat, şi a apărut o reacţie sinusală prin neventilarea sinusurilor sau o sinuzită veche reactivată. 

Practic, sunt foarte multe cauze. Trebuie să scăpăm de această durere de cap. Putem scăpa cu vitamine, alimetaţie bună, somn bun, să facem spălături nazale”, a mai spus medicul.

Vaccinul poate provoca dureri de cap (sursa foto Pixabay)

De ce apar durerile de cap post-vaccinare anti-COVID

Mai mult decât atât, Ioana Vodă a explicat și de ce apar durerile de cap sau insomniile după ce ne-am vaccinat anti-COVID.

„Avem dureri de cap post-vaccin, avem insomnii, pe mecanisme trombotice, endoteliale. Atât virusurile, cât şi vaccinurile pot da patologie de capilar, de vase de sânge foarte, foarte mici.

Astfel, o vasodilataţie în cap, înseamnă o hipertensiune sau o vasodilataţie prea mare înseamnă o hipotensiune. Deci, şi prea mult şi prea puţin, creierul suferă şi avem dureri de cap.

Este firesc să ne doară capul. În astfel de situaţii, este indicat să luăm clasicul paracetamol pentru 1-3 zile.  Trebuie verIficat dacă avem sinuzite cronice, dacă am făcut sindroame migrenoase.

Migrenele reprezintă un mecanism histemic pe un nerv. Acest nerv are trei ramuri şi poate să ne doară doar o ureche sau dintele, deci, durerea să migreze.

Nu este normal să ne doară capul după trei luni după o infectarea cu SARS-CoV-2, decât dacă avem ceva asociat”, a mai precizat medicul.