Reclamă

După ce Radu Vâlcan a petrecut 14 zile în carantină, acesta s-a întors bucuros acasă la familia lui. Dat fiind faptul că, recent, s-a întors din Republica Dominicană după filmările show-ului ”Insula iubirii”, acesta a fost nevoit să stea o perioadă în izolare.

În urmă cu două săptămâni, prezentatorul Radu Vâlcan a ajuns înapoi în țară din Republica Dominicană, loc în care au avut loc filmările pentru ”Insula Iubirii”. Ca să fie sigur de faptul că familia și soția lui nu vor avea de suferit în vreun fel, acesta a petrecut timp de 14 zile în izolare.

„Iubire, vin acasă, ne vedem peste două săptămâni…??”, i-a scris Radu Vâlcan soției ei pe conturile de socializare.

Iată că a venit momentul în care aceștia s-au reîntâlnit. Adela Popescu a fost foarte entuziasmată de venirea soțului ei acasă, l-a primit cu brațele deschise și plină de emoție.

Prezentatoare TV, Adela Popescu, nu a ratat ocazia de a se fotografia împreună cu soțul ei și de a urca, mai apoi, fotografiile pe rețelele de socializare. Aceasta chiar a mărturisit faptul că Radu a surprins-o cu un buchet de flori foarte frumos.

„Ce drăguț, am primit un buchet de flori. Oare de unde l-a luat?”, s-a amuzat Adela Popescu pe seama acestui subiect.

În timpul filmărilor pentru noul sezon din ”Insula iubirii”, prezentatorul Radu Vâlcan, dar și toți concurenții au stat cu sufletul la gură, dat fiind faptul că tocmai începuse epidemia de coronavirus. Tocmai din această cauza, toți care au fac parte din show au fost în permanență supravegheați, pentru a evita orice problemă și pericol de acest fel.

„Așa cum ar trebui să fie peste tot în lume și aici lucrurile sunt luate foarte în serios. Suntem monitorizați în permanență, iar la cel mai mic semn de boală ești transportat la spital pentru investigații. Din fericire, toată lumea este sănătoasă. Vă doresc multă înțelepciune, putere și încredere!”, a mărturisit Radu vâlcan cu ceva timp în urmă.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro