Lili Sandu a ajuns la 43 de ani și se laudă cu o siluetă ca de adolescentă. Actrița a reușit să se recupereze foarte bine după ce l-a născut pe micuțul Thomas, dar pentru aceste rezultate, a eliminat câteva alimente importante.

Lili Sandu a adoptat stilul de viață vegan, unde a renunțat la toate alimentele provenite de la animale, timp de șapte ani. În prezent, nu mai consumă lactate și ține post două zile pe săptămână. Rezultatul este unul spectaculos și aceasta se simte mult mai bine cu alimentația sa.

„7 ani am fost strict vegană și veneam în România și mâncam doar salată de vinete, pentru că pe vremea aia, când veneam la mama îmi zicea: „Eu ți-am gătit, acum nu vii la mine acasă cu prostii de astea, cu vegană”. I-a luat ceva timp să înțeleagă. Mâncam la mama, nu exista, era vorba de respect. Dar în altă parte, nu. Acum nu mai sunt vegană, dar mi-am echilibrat organismul și știu ce să mănânc și când să mănânc. În plus, țin post două zile pe săptămână, miercuri și vineri, dar am renunțat de tot la lactate și la ce înseamnă lapte de vacă. Câteodată mai mănânc lapte de capră. Încerc să păstrez un echilibru.”, a spus Lili Sandu în podcastul moderat de Cătălin Măruță.

Sursa foto: Social media

Ce dietă ține soțul său

Și partenerul ei de viață are grijă la ceea ce mănâncă și mai ales modul în care o face. Silviu Țolu ține postul intermitent, care presupune o pauză îndelungată de la mâncare dintr-o zi. El are prima masă abia la prânz, iar actriței i se pare foarte dificil de dus acest stil de viață.

„Silviu ține un intermitent fasting, adică mănâncă undeva pe la 12, 13 și îl ajută, se menține foarte bine. Eu nu pot să țin, la femei e mai dificil. În sarcină nu am fost atentă la ce am mâncat, atunci a fost momentul meu. Nu am exagerat, dar am mâncat un burger, cartofi prăjiți.”, a mai spus aceasta.