Reclamă

Amalia Enache este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de știri din țară și se implică în mai multe campanii de ajutorare. Pe lângă toate proiectele pe care le desfășoară, este o mămică fericită și are grijă de fiica sa. Aceasta încearcă să o educe pe Alma cât mai bine și apelează la câteva reguli. 

Amalia Enache are o fiică în vârstă de 6 ani, pe nume Alma. Micuța merge la o grădiniță unde are multe activități, precum robotică, șah sau baschet. Totodată, vineri seara se face o petrecere în pijamale, iar toții copiii sunt invitați să participe alături de cadrele didactice.

Amalia Enache: „E parcursul ei

Prezentatoarea îi acordă fiicei sale toată libertatea pentru a face alegerile cele mai potrivite pentru ea. De cele mai multe ori, o întreabă pe Alma ce își dorește și o lasă să se descurce singură atât cu temele, cât și cu activitățile pe care le are de făcut.

„Mie nu-mi vine să o ajut. Și pentru că sunt leneșă, adică eu am făcut o dată școala, am făcut o dată grădinița. De ce să o mai fac o dată? Cred că e parcursul ei. E ceva ce ea trebuie să dobândească. Am remarcat, la un curs online, că erau mame care mai șopteau. Poate că sunt copiii mai timizi. Poate că ea mă va învinovăți că nu am fost genul acesta de mamă și poate ea simte că nu o sprijin destul, nu știu, dar cumva metoda mea a fost să fie cum ea, să vorbească cu aceste cuvinte de 5 ani, nu cu ale mele, de om adult.

Cred eu că mândria ei e mai mare când știe că ea a făcut ceva decât dacă e ceva ce a făcut mama. Cred că contează mult la stima de sine, dar, repet, nu se știe, poate ea îmi va zice că pe toți ceilalți copii îi ajută mamele și eu nu. La mine, metoda e un pic să o las singură. Și eu în școală am făcut singură temele, absolut totul, eu nu am avut părinți care să stea lângă mine, a fost responsabilitatea mea, munca și mândria mea. Rezultatele au fost 100% ale mele, nu le-am împărțit cu părinții”, a spus Amalia Enache într-un interviu pentru Ego.ro.

Sursa foto: Social media

Amalia Enache nu vrea să spună cine este tatăl micuței Alma

Amalia Enache și partenerul ei sunt părinții Almei. Prezentatoarea TV nu vrea să îi spună identitatea tatălui fetiței, doar a menționat că nu este o persoană publică și nici nu își dorește să fie în centrul atenției

„E tatăl ei. Nu este o persoană publică. Preferă să rămână în spate. Are un alt stil de viață decât al nostru. Este de mai bine de doi ani, aici, în România. E aici, cu noi.”, a spus Amalia Enache într-un interviu pentru Click.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro