Reclamă

Carmen Grebenișan este una dintre vedetele Instagramului, alături de alte nume celebre din domeniul creării de conținut. Vedeta a apărut în mediul online în urmă cu 10 ani, când alături de prietena ei și-au construit un blog de fashion. Cele două influencerițe au avut încă de la început un succes nebun, fiind urmărite de mii de fani pe Facebook, dar și pe blog, unde publicau articole de modă.

A vândut haine la mâna a doua

Carmen Grebenișan, originară din Târgu Mureș, a fost încă de mică pasionată de stil. Astfel, în perioada în care nu avea o sursă de venit, vedeta achiziționa haine din second hand pe care le cosmetiza și ulterior le vindea. Mai mult, influencerița a recunoscut că inclusiv în ținutele pe care le purta pentru a face micile ședințe foto care ajungeau pe blog, purta deseori haine la mâna a doua.

Câștigă enorm din Instagram

Chiar dacă totul a pornit de la o simplă temă de casă de la facultate, așa cum a mărturisit Alina Ceușan, cele două influencerițe au reușit să ajungă departe cu această ocupație. Carmen câștigă bani frumoși din Instagram, având numeroase colaborări cu diferite brand-uri. Atât Carmen cât și Alina, au câștigat și mai multă notorietate atunci când au participat la Asia Express.

Recent, vedeta a făcut parte dintre concurenții emisiunii Dancing on Ice, unde a patinat artistic alături de un concurent din Republica Moldova.

Are o căsnicie fericită cu Alex Militaru

Carmen și Alex și-au unit destinele în fața ofițerului stării civile anul trecut, iar martori le-au fost chiar prietena ei cea mai bună, Alina Ceușan și soțul acesteia.Influencerița și partenerul ei locuiesc în Capitală într-un apartament de lux pe care l-au amenajat după ultimele tendințe în materie de design.Cei doi împărtășesc pasiunea de a călători și pleacă destul de des în vacanțe. Până acum, Carmen Grebenișan și Alex Militaru nu au devenit încă părinți.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro