Delia și Răzvan Munteanu formează unul dintre cele mai frumoase cupluri și se iubesc la fel ca în prima zi. Artista are tot ce și-ar putea dori. Și, alături de iubitul ei, formează o echipă de minune atât în plan personal, cât și în plan profesional. Cei doi se iubesc și se respectă foarte mult, dar, în mod inevitabil, așa cum este cazul oricărei relații, mai există uneori și certuri sau discuții în contradictoriu.
Delia Matache nu mai are nevoie de nicio prezentare. Iese din tipar de fiecare dată când se afișează pe micile ecrane sau pe social media. Stilul ei extravagant și mereu în schimbare este foarte apreciat de internauți, aceștia admirând de fiecare dată ușurința cu care se adaptează artista chiar și la cele mai nebune ținute.
Cum gestionează Delia disputele din cuplu
Delia a vorbit despre cum remediază discuțiile în contradictoriu dintre ea și partenerul ei. De fiecare dată, unul dintre ei cedează atunci când intervine un astfel de moment în viața lor. Se pare că blondina are o relație bazată, în primul rând, pe mult respect și înțelegere din partea ambilor parteneri. Așa că reușesc de fiecare dată cu succes să soluționeze o problemă de comunicare într-un mod rapid și eficient.
„Relația noastră se bazează pe înțelegere, respect, iubire, sprijin reciproc. De regulă cedează cel care a greșit! ?”, a declarat Delia, conform Libertatea.
Delia și Răzvan Munteanu și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu în anul 2012, iar de atunci cei doi și-au construit o relație foarte solidă, pe care nu o poate dărâma nimeni și nimic. Chiar și după atâția ani, cei doi se iubesc foarte mult și își doresc să meargă pe același drum în viață.