Daniela Gyorfi și George Tal formează un cuplu de aproximativ 15 ani, însă viața lor nu a fost numai lapte și miere. Artista mărturisește că au trecut prin mai multe obstacole împreună, însă peste care au reușit să treacă de fiecare dată. Cântăreața a recunoscut faptul că senimentul geloziei a încercat-o destul de mult acum ceva vreme.
Daniela Gyorfi și George Tal formează unul dintre cele ma solide cupluri din lumea mondenă de la noi din țară. Cei doi sunt parteneri de viață de mai bine de 15 ani și în prezent au tot ce și-ar putea dori. Au o fiică minunată împreună pe nume Maria, care le luminează viața zi de zi. Acum sunt o familie extrem de fericită, însă nu a fost mereu așa. Cei doi au avut mai multe episoade de despărțire, însă au reușit să treacă cu brio peste toate acele situații neplăcute care le-au încercat relația de-a lungul vremii. În timpul unui interviu, Daniela a vorbit deschis despre acea perioadă și despre motivele care au dus, de fapt, la despărțirea dintre ei.
Daniela Gyorfi, încercată de gelozie
În cadrul unui interviu, Daniela Gyorfi a răspuns sincer la cele mai personale întrebări. Din mărturisirile ei ne dăm seama de faptul că are încredere deplină în soțul ei și că nu îi verifică deloc telefonul. Nu este o persoană posesivă, însă recunoaște că sentimentul geloziei o încearcă într-o anumită măsură chiar și în prezent.
„În primul rând, nu-mi place să-i verific telefonul, să îl spionez! Din partea mea are libertate și înțelegere, dar recunosc că sunt un pic geloasă. Nu-mi place să fac pe detectivul, consider că într-o relație încrederea este totul”, a spus Daniela Gyorfi într-un interviu.
Daniela Gyorfi, despre evenimentele mai puțin plăcute din viața de cuplu
Știm cu toții că în urmă cu aproximativ un deceniu, George Tal a fost surprins în prezența unor domnișoare. Scandalul a fost unul de proporții, iar relația lor a avut mult de suferit în acea perioadă. Cu toate acestea, cei doi au reușit să dea uitării greșelile trecutului, astfel că și acum, după atâția ani, au rămas împreună și se bucură în continuare de ceea ce au reușit să clădească împreună.
„Trecutul este trecut! Atunci a fost o perioadă mai delicată între noi, dar cred că George a învățat și a ales pe ce drum vrea să meargă. (…) Maria este un copil dorit și clar că ne-a făcut mai responsabili, dar relația noastră a rămas aceeași!”, a continuat ea.