Reclamă

Limba română este una foarte complexă și de multe ori oamenii fac greșeli de exprimare, chiar dacă lucrurile ar trebui să fie simple. Sunt  numeroase cazuri în care anumite cuvinte sau expresii au fost folosite greșit , în limbajul comun, atât de des încât a ajuns să se creadă că așa sunt corecte. Și, de multe ori, cei de la Academia Română schimbă regulile din mers. Una din întrebările care apare pe social media este „cum se zice corect: un pahar cu apă sau un pahar de apă?”.

Ce spune gramatica limbii române?

„Vreau un pahar cu apă” sau „vreau un pahar de apă”? Care este forma corectă? Aceasta este întrebarea. Atunci când lucrurile sunt confuze este bine să apelăm la logică, însă în acest caz situația este destul de complexă. Majoritatea oamenilor ar zice că este corect „un pahar cu apă”, fiindcă se face referire la conținutul paharului. Drept urmare varianta, „vreau un pahar de apă”, adică un pahar construit din apă ar fi greșită.

Dar cu toate acestea, lucrurile nu stau deloc așa, fiindcă prepoziția „de” în limba română nu se mărginește la arătarea materialului din care e făcut un obiect, ci poate arăta scopul, măsura, alte nuanțe etc. Așadar, când spui „o rochie de seară” nu înseamnă „o rochie făcută din seară”.

Deci, până la urmă cum este corect?

Trebuie menționat de la bun început că toate frazele în care se face referire la o măsură folosesc prepoziția „de”. Pentru a înțelege mai bine puteți vedea următoarele exemple: „un kilogram de mere” sau „o jumătate de metru de piele”.

Sursa: Social Media

Așa că, atunci când se cere „un pahar de apă” lumea nu se gândește la obiect, ci la conținut, adică el să fie plin cu apă. Este limpede faptul că persoana în cauză are nevoie de apă, nu de un pahar, iar prepoziția servește numai ca să determine măsura lichidului. ca urmare, fiind măsură, nu putem întrebuința altă prepoziție decât „de”.

În concluzie este bine să folosim forma corectă, fiindcă o schimbare în morfologie și, mai ales, în sintaxă ar putea avea repercusiuni grave în viitor. De exemplu, s-ar putea ajunge să se spună: kilogram cu pere, litru cu suc sau un milion cu lei.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro