Reclamă

Dan Capatos a demonstrat că atunci când faci ceea ce îți dorești, publicul rezonează cu tine. Ani de zile, Dan a jonglat cu diverse poziții în domeniul media, dar aparițiile pe micul ecran i se potrivesc de minune. Deși are un public numeros, nu mulți sunt cei care știu că aceasta a fost jurnalist de investigații înainte de a intra în lumea vedetelor.

Dan Capatos a scris istorie în lumea televiziunii. Aceasta prezentintă una dintre cele mai longevive emisiuni de pe tronsonul de noapte, iar fanii i-au rămas mereu alături. Dan a reușit să își consolideze în timp statutul de „rege al audiențelor pe late night show-uri”, iar asta nu-l face decât să se bucure că munca lui este apreciată.

Fără doar și poate, Capatos are multe de povestit, mai ales că a trecut, de-a lungul carierei, de la o extremă la alta. Prima dată când s-a simțit atras de domeniul jurnalistic, Dan Capatos a intrat în lumea jurnaliștilor de investigații. A fost o adevărată provocare pentru el, dar și o realizarea de care este mândru și azi. La scurt timp după, prezentatorul a făcut o schimbare radicală.

Dan Capatos, susținut necondiționat de către familie

Dan Capatos a trecut în categoria tabloidelor cu greutate și a ajuns să fie redactor șef la Playboy. Acela a fost momentul în care a cunoscut majoritatea vedetelor, iar unele dintre ei îi datorează, în totalitate, succesul de azi.

Spre norocul lui, Capatos a fost mereu susținut de familie să își urmeze visul. Chiar dacă părinții lui nu aveau tangență cu acesta domeniu, lui nu i-au tăiat niciodată aripile. Pentru asta, Dan Capatos le este profund recunoscător și știe că nu ar fi ajuns azi, aici, fără suportul lor.

„Ei veneau dintr-o perioadă în care așa stăteau lucrurile. Mama era asistentă medicală, tata fost cercetător chimist. O familie de nivel mediu în țara asta, care voia ca, într-un fel sau altul, copilul să reușească în viață.

Le-am zis că mie îmi place să fac treaba asta, dar mi-au zis să mă țin și de facultate. Și-au dat seama că ăsta e drumul. Îmi mai spuneau că ar putea să devieze lucrurile într-o zonă nasoală”, a declarat Dan Capatos în podcastul lui Cătălin Măruță.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro