Culiță Sterp s-a întâlnit după 10 ani de la terminarea liceului cu foștii colegi și fosta sa dirigintă.

Culiță Sterp a terminat liceul în urmă cu 10 ani. Așa cum este și normal, odată la 10 ani, se va face reuniunea de liceu. Astfel, Culiță împreună cu foștii săi colegi s-au întâlnit, din nou, în liceul pe care l-au absolvit. Printre colegii săi se află și Daniela Iliescu, actuala sa parteneră de viață. 

Culiță Sterp este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară. El este foarte activ pe rețelele de socializare, acolo unde are o comunitate mare de fani care-l iubesc. De asemenea, el își ține fanii la curent cu toate evenimentele importante din viața sa, pe canalul său de Youtube, unde sunt abonați peste 1,22 milioane de internauți.

Recent, artistul a simțit din nou pe pielea sa cum este să fie licean din nou. Astfel, cântărețul s-a întâlnit cu foștii lui colegi chiar la liceul la care a absolvit artistul. Printre aceștia se numără și partenera sa de viață, Daniela Iliescu.

Colegii săi au fost totodată surprinși să-l vadă pe artist care a luat parte la acest eveniment. Așadar, având în vedere că și cântărețul s-a simțit de minune, nu a mai stat pe gânduri, a scos telefonul și a imortalizat momentul.

Facebook

Culiță Sterp s-a întâlnit cu colegii săi de liceu după 10 ani

Culiță Sterp a trecut din nou pragul liceului pe care l-a absolvit în urmă cu 10 ani. Se pare că artistul s-a simțit nemaipomenit alături de aceștia după cum reiese clar din poză. Printre cei prezenți la reuniunea de 10 ani, a fost prezentă și Daniela Iliescu, partenera de viață a acestuia.

Totuși, puțini sunt cei care știu că artistul și iubita sa s-au cunoscut în perioada liceului. Desigur că la această reuniune și-a făcut apariția și diriginta sa. Mai mult decât atât, artistul a anunțat că va urma să posteze un vlog de la acest eveniment.

„Ieri m-am întâlnit cu colegii mei din liceu și cu doamna dirigintă (mijloc) și cu unii din foștii profesori! Au trecut 10 ani de când am terminat liceul, m-am bucurat mult să ne revedem toți! Am făcut un Vlog frumos, o să-l vedeți curând!”, a scris Culiță Sterp pe contul său personal de Facebook.

Distribuie

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.