Adda Și Cătălin Rizea se numără printre cele mai apreciate cupluri din lumea mondenă. Cei doi sunt împreună de aproximativ 5 și și au împreună un băieței minunat pe nume Alexandru. Acum sunt foarte fericiți și se gândesc să devină părinți pentru a doua oară, însă puțini sunt cei care știu cum și unde s-au cunoscut cei doi.
Adda Și Cătălin Rizea au o familie așa cum i-au dorit și se bucură zi de zi de fiul lor. Artista a scris pe rețelele de socializare cum au ajuns să formeze un cuplu.
În ce împrejurimi s-au cunoscut Adda și Cătălin Rizea?
După un concert la care a ajuns mai mult obosită decât pregătită să încânte fanii, Adda a plecat pe plajă alături de gașca sa de fete cu care venise la mare.
Povestea lor de dragoste a început în urmă cu 5 ani, pe când Adda era o puștoaică de 22 de ani. S-au cunoscut la mare, loc în care Adda avea să susțină un concert. Întâmplarea face ca în peisaj să apară o gașcă de băieți printre care se afla și Cătălin Rizea. Sociabilă din fire, Adda a început o discuție cu el, însă aceasta nu s-ar fi așteptat niciodată că vor ajunge să formeze o relație și, mai mult decât atât, chiar să formeze o familie.
„Cum îl descriu: Cum să mă descriu când sunt cu el? L-am cunoscut la sfârșotul lui iulie 2014. Eram semi beată. (…) Eu, semi amețită, pe caterincă, l-am văzut pe unul dintre crai că se holba la moaca nea sărutată pasional de camion. Da’ stați liniștitți că freza lui era în perfectă armonie cu mecla mea. (…) Mi-a spus că îl cheamă Cătălin.”, a povestit Adda pe pagina ei de Instagram.
Care este motivul pentru care Adda încă doarme cu fiul ei?
Cu toate că a atras foarte multe păreri negative, Adda nu ascultă gura lumii și continuă să doarmă alături de băiețelul ei chiar dacă a împlinit vârsta de 5 ani. Se pare că iubirea necondiționată față de cel mic o îndeamnă să-și asculte doar instinctul de mamă și să facă exact cum simte ea. În ciuda faptului că nu e niciodată ușor, Adda mărturisește că se simte cea mai fericită femeie atunci când puiul ei își exprimă iubirea față de ea.
„Woow, are 5 ani și încă dormi cu el?! Da! Pentru că își dorește asta. Și eu îmi doresc. Pentru că vrea să se simtă în siguranță și eu vreau să-l știu liniștit. Pentru că e puiul meu și încă mă trezesc să îl învelesc. Îl verific dacă respiră bine, dacă are nasul înfundat sau dacă doarme într-o poziție ciudată. Da! Mă trezesc anchilozată. Îmi servește coate, picioare, dar nu aș schimba asta cu nici un somn de 5 stele. Acum câteva minute l-am învelit și l-am sărutat pe cap. S-a trezit și s-a întors spre mine. M-a luat în brațe, mi-a zâmbit și mi-a spus te iubesc, mami!’, apoi a oftat și a adormit la loc. Ora 02:35”, a scris Adda pe Instagram.