În cursul serii trecute, vestea că Alexandru Arșinel a întristat o lume întreagă. Acum, au rămas doar amintirile cu actorul, dar și cu Stela Popescu, cea cu care a jucat zeci de ani de zile.
Alexandru Arșinel și Adela Popescu au reprezentat unul dintre cele mai iubite cupluri pe scena teatrului. Cu toate acestea, nu mulți cunosc cum au început cei doi să colaboreze.
CITEȘTE ȘI – Care a fost ultima dorință a lui Alexandru Arșinel. A murit cu foc în suflet, pentru că nu s-a mai îndeplinit!
Înainte de a juca cu Alexandru Arșinel, regretata Stela Popescu era recunoscută pentru cuplul pe care îl forma alături de actorul Ștefan Bănică, tatăl lui Ștefan Bănică Jr. În ciuda faptului că perechea formată de ei era apreciată de public, colaborarea dintre ei a ajuns la final.
Într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani, Stela Popescu a povestit cum au stat de fapt lucrurile și cum a ajuns să joace alături de Arșinel.
„În 1971, a venit la mine acasă Tudor Vornicu și mi-a spus că e momentul să facem show-uri de televiziune. Asa am început să lucrez cu Bănică. Trebuia să facem un show de 45 de minute. Am avut un așa succes că de a doua zi „urlau” telefoanele: „Veniți la noi în Cluj, în Timișoara, la Iași, la Craiova…”. Din acel moment am început să jucăm împreună în spectacole ocazionale. El juca la Municipal și eu la Teatrul de Comedie. Acest cuplu a mers foarte bine timp de opt ani, între anii 1971-1979.
Însă, la un moment dat, au apărut niște restricții financiare de la primărie, nu mai aveau bani pentru colaboratori. M-au reținut pe mine și am căutat un partener din teatru, care era salariat, ca primăria să nu mai plătească. Și mi l-au dat pe Arșinel. Așa am început colaborarea cu Arșinel.” a declarat în trecut Stela Popescu