Theo Rose este în culmea fericirii. În urmă cu o lună, artista a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, iar de atunci se bucură în fiecare zi de el. Zilele acestea, Theo a profitat din plin de zilele însorite și a plecat la mare. Și, cu această ocazie și-a etalat și corpul de proaspătă mămică.
Theo Rose este una dintre artistele a cărei viață s-a schimbat radical în ultima vreme. De când l-a întâlnit pe Anghel Damian, artista și-a dat seama că poate avea și alte priorități. La scurt timp după ce au realizat că relația lor merge de minune, cei doi au făcut următorul pas. Și anume, au decis să devină părinți.
Theo Rose nu a fost deloc speriată de ideea de a deveni mămică. Deși a fost pusă pentru prima dată în această ipostază, se pare că multe lucruri le-a învățat din mers. Acum, după ce a venit pe lume Sasha Ioan, vedeta este responsabilă în totalitate de creșterea celui mic.
Theo Rose, mai sexy ca niciodată
Așa cum știu fanii, Anghel Damian este destul de ocupat cu proiectele în care este implicat. Așa se face că, din când în când, este nevoit să plece pentru a-și rezolva problemele. Însă, nici Theo Rose nu stă degeaba acasă, ci a ales să se bucure de prima ei vacanță în calitate de mamă.
Artista și-a făcut bagajul și a plecat la mare. Este pentru prima dată când aceasta se afișează în costum de baie după ce a născut. Spre surprinderea tuturor, Theo Rose arată extraordinar de bine. Artista a pierdut kilograme considerabile imediat după naștere, dar formele i-au rămas.
În timpul sarcinii, vedeta a fost extrem de încântată de felul în care arăta și nu ar deloc supărată dacă ar fi mereu așa. Însă, cel mai probabil, lucrurile se vor mai schimba pe parcurs.