Reclamă

De la moartea Stelei Popescu au trecut mai bine de 5 ani. Doamna comediei românești a trecut în lumea celor drepți în 2017, pe când avea 81 de ani. Actrița a lăsat în urma ei o carieră spectaculoasă și câteva imagini fabuloase din tinerețe.

Imagini de colecție cu Stela Popescu, în tinerețe

N-a existat român să n-o iubească pe Stela Popescu. Zeci de ani la rând a fost admirată pe scenele de teatru, pe micile ecrane, iar cei care au avut puțin noroc, au reușit s-o cunoască chiar și personal.

Mulți nu o vor uita, de aceea vor să-și mai aducă aminte din când în când, cum arăta marea doamnă a teatrului românesc, în tinerețe. Ei bine, Stela a fost una dintre cele mai frumoase femei, chiar și până când și-a dat ultima suflare.

A fost mereu grandioasă, cochetă și a avut un șarm deosebit. Încă de pe vremea când era tânără, actrița făcea furori, iar trăsăturile sale erau inconfundabile, practic avea o frumusețe rară, unică putem spune. Iată un tablou inedit pe care nu te saturi să-l privești!

Cum arăta Stela Popescu în tinerețe! Regretata doamnă a teatrului românesc avea o frumusețe rară! FOTO
Colaj Substantial

Stela Popescu, mărturisiri despre viață și frumusețe

„Când eram eu tânără, aveam sânii prea mari pentru vremurile acelea… Nu m-am iubit niciodată prea tare. Pentru asta e nevoie să crezi în tine, să te placi mult. E adevărat că nu toate care apar în revistele pentru bărbaţi sunt frumoase, dar, cu siguranţă, toate se cred frumoase. Nu este cazul meu.

O femeie trebuie să fie ceea ce nu poate fi bărbatul niciodată. Şi deşteaptă, şi curată, şi harnică şi frumoasă, să facă tot, tot, iar când vine bărbatul acasă să fie frumoasă ca o zână. E greu, e foarte greu, dar aşa trebuie să fie femeia, n-am ce să-i fac.

Mai nou, societatea nu-i oferă decât dreptul la muncă, nu-i dă posibilitatea să stea acasă, pentru a avea grijă de copii. Da, e greu, dar vrei să stea bărbatul acasă? Sau vrei să nu te iubească? Trebuie să le faci pe toate, nu ai încotro.”, spunea actrița pe vremea când era în viață.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro