Jorje poate fi dovada clară pentru multe cupluri destrămate că există viață fericită și după divorț.

Artistul își iubește la nebunie soția alături de care are un mariaj fericit. Raluca Prodea este mai mare decât artistul cu 10 ani însă acesta nu a fost un impediment în calea fericirii lor.

La 50 de ani, mai ceva ca la 20!

Raluca Prodea este o afacerista de succes din România, iar alături de partenerul ei, Jorje alcătuiesc cuplul perfect. Cel puțin aceasta este postura în cei doi își doresc să o afișeze la fiecare apariție. Le iese de minune, mai ales că ambii stau bine la capitolul imagine. George Papagheorghe pe numele lui real și partenera lui au câțiva ani împreună. Cei doi sunt extrem de fericiți, având o familie numeroasă.

Sursa foto: Instagram

Raluca și Jorje au împreună un băiețel de 4 anișori. De altfel, ambii au din prima căsătorie câte l fiică. Reuniunile de familie sunt astfel un succes, având în vedere diferența de vârstă mică dintre fiicele celor doi soți.

Mulți ar considera că soția prezentatorului tv este mai degrabă sora celor două adolescente. Raluca va împlini 50 de ani, dar arată absolut spectaculos. Recent, blondina afaceristă s-a afișat pe rețelele de socializare în costum de baie. Timpul nu și-a lăsat deloc amprenta în ceea ce o privește. Fără riduri și cu o siluetă de invidiat, Raluca arată mai ceva ca la 20 de ani. Mai mult, aceasta nu are pic de celulită, semn că are extrem de multă grijă cu alimentația și sportul.

Vacanță după vacanță pentru cei doi soți

Dacă Jorje a recunoscut că a avut  perioade dificile din punct de vedere financiar, partenera lui nu a avut lipsuri. Cei doi ai tot ce își doresc în prezent și trăiesc viața din plin. Raluca și Jorje sunt deja în a doua vacanță din acest sezon estival.