Fără doar și poate, Adi de la Vâlcea este unul dintre cei mai cunoscuți maneliști și se bucură de aprecierea publicului. Chiar dacă este în lumea mondenă de ani buni, soția acestuia, Cristina preferă să rămână în umbra soțului. Partenera de viață a artistului se ocupe de alte activități care nu au legătură cu lumea modenă. Cei doi au împreună un fiu care este bărbat în toată regula, așezat la casa lui. Artistul se mândrește cu familia sa.

Adi de la Vâlcea și Cristina, căsătoriți de peste 25 de ani

Cristina Dinuț este o prezență discretă în lumea mondenă. Cea care îi este alături la bine și la greu artistului nu adoră să fie în lumina reflectoarelor, așa cum e cazul soțului său. Chiar dacă au trecut anii, iubirea dintre cei doi nu pare să se stingă. Dovadă sunt postările artistului din social media. Acesta nu ezita să le împărtășească fanilor fericirea și liniștea pe care o simte în mariajul cu cea care i-a dăruit un fiu, despre care numai cuvinte de laudă.

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Adi de la Vâlcea. Motivul pentru care partenera de viață a artistului nu își dorește să apară la Tv
Facebook

Artistul se poate declara un bărbat împlinit. Cu o carieră de succes și o familie frumoasă, artistul nu ezită să se afișeze cu soția sa în mediul online. Așa a fost și în cazul unei postări pe care artistul a făcut în urmă cu ceva timp pe Facebook. Cristina Dinuț este preocupată mai degrabă de credință. Ba chiar a învățat singură să cânte pentru a face parte din corul bisericii. Ce a atras atenția internauților este faptul că soția acestuia nu are cont pe nicio rețea socială, preferând să fie discretă.

„Doamne, ce bărbat norocos sunt…Mi-a dăruit un băiat cuminte, l-a educat perfect, pe alocuri și pe mine, merge și de două ori pe zi la biserică, a învățat să cânte la chitară singură ca să cânte în corul bisericii, nu are Facebook și, totuși, este o femeie modernă, este soția mea, cuminte și frumoasă”, a fost mesajul lui Adi de la Vâlcea despre soția sa postat mai demult.