Reclamă

Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai bune voci de la noi din țară. De-a lungul timpului, aceasta a adunat o comunitate impresionantă de fani care o susțin necondiționat. Însă, ceea ce nu știe mulți este faptul că artista mai are o soră alături de care urmează să lanseze o piesă de suflet.

Carmen de la Sălciua nu mai are nevoie de nicio prezentare, cel puțin, nu după ce a muncit atâția ani pentru a-și face o carieră în industria muzicală. Începutul ei nu a fost deloc ușor, dar, după ani și ani, eforturile i-au fost răsplătit. Artista are milioane de fani, iar pentru asta le este profund recunoscătoare.

Tocmai de aceea, în viitorul apropiat, artista are de gând să lanseze una dintre colaborările ei de suflet. Deși a mai cântat alături de voci mari din industrie, de departe, faptul că va cânta alături de sora ei o emoționează foarte tare. De fapt, este pentru prima dată când cele două se prezintă publicului sub această formulă.

Cum arată și cu ce se ocupă sora lui Carmen de la Sălciua. Artista are toate motivele să fie mândră

Carmen de la Sălciua are o relație specială cu sora ei

În ciuda faptului că pe Carmen o știe o lume întreagă, nu multă lume o știe pe sora ei, Daniela Racolța. Aceasta nu petrece prea mult timp în lumina reflectoarelor, comparativ cu sora ei celebră.

În urmă cu câțiva ani, Daniela și-a luat inima în dinți și a lansat prima ei piesă. Așa cum era de așteptat, pașii în lumea muzicală i-au fost ghidați de sora ei cu experiență în acest domeniu, Carmen. Cei care le-au văzut pe cele două împreună aproape că nu fac diferența între ele și toată lumea spune că seamănă ca două picături de apă.

Daniela Racolța are 30 de ani, iar diferența de vârstă dintre ea și Carmen nu a fost niciodată un impediment pentru ca relația lor să fie una extrem de puternică. Ba chiar asta le-a ajutat și mai mult să se susțină reciproc, necondiționat.

Cum arată și cu ce se ocupă sora lui Carmen de la Sălciua. Artista are toate motivele să fie mândră
Instagram

Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro