Nikita sau pe numele real, Mihaela Ispas și-a găsit liniștea în Spania de câțiva ani. Dacă atunci nu se vedea mamă, acum cele două fiice îi aduc cea mai mare bucurie. În prezent, femeia are un job destul de bun. Recent, aceasta a vorbit despre cum arată acum viața ei, de când a ales să se retragă din lumina reflectoarelor. 

Nikita: „Am plecat de jos, inclusiv în Spania

De mai bine de 15 ani, Nikita s-a stabilit în Spania. Acolo și-a găsit de muncă și este mai fericită ca niciodată. Femeia a mărturisit că nici măcar ea nu se vedea mamă. Cele două fete îi aduc bucurie, iar acum se simte împlinită.

„Sunt conștientă că mulți dintre cei care m-au cunoscut în tinerețe nu ar fi crezut în ruptul capului că eu voi deveni cândva mama. Sinceră să fiu, la un moment dat, nici eu nu mă vedeam în postura asta! Dar viața te pune deseori în anumite situații în care înveți să te descurci, într-un fel sau altul”, a mărturisit Nikita pentru impact.ro. 

Cum arata și cu ce se ocupă acum Nikita după ce a plecat în Spania
Social media

Fata rea de cartier, așa cum a devenit cunoscută în România, a mărturisit că i-a fost greu să își facă un rost în Spania, dar acu este fericită că are o casă și un loc de muncă. Nikita locuiește în Malaga și lucrează la o primărie. În această toamnă, „blonda de la Piața Romană” împlinește 48 de ani și recunoaște că viața i s-a schimbat de când a devenit mamă.

„Am plecat de jos, inclusiv în Spania. Locuiesc în Malaga, lucrez la primărie și am casa și mașina mea. Ce-mi pot dori mai mult?! A fost o vreme în care nu m-aș fi declarat mulțumită cu așa ceva, dar a trecut demult. Acum sunt o femeie în toată firea, care nu-și dorește altceva decât să-și crească copiii și să-și vadă în liniște de propria viață!”, adaugă Nikita pentru sursa citată anterior.