Reclamă

Ruby este una dintre artistele cunoscute și apreciate din țară. Aceasta l-a lansat în Germania unde a avut primul său concert. Se implică în mai multe proiecte de televiziune, iar acum, participă la „Dancing on ice – Vis în doi.” Ea a vorbit despre perioada copilăriei sale, când s-a bucurat cu adevărat de acel timp minunat. 

De peste un deceniu, Ruby își încântă fanii cu cele mai frumoase piese, care ajung adevărate hit-uri la scurt timp. În vârstă de 33 de ani, aceasta mărturisește că a avut o copilărie frumoasă și își petrecea mai mult timp pe stradă alături de alți copii, decât în casă. Părinții săi au plecat peste hotare, pentru a-i oferi un trai mai bun, iar vedeta a rămas în grija bunicii sale.

Recent, artista le-a arătat fanilor săi pe o rețea de socializare o fotografie din copilărie. Vedeta este de nerecunoscut și nimeni nu s-ar gândi că fetița inocentă cu breton și părul strâns vâlvoi va deveni una dintre cele mai sexy vedete din România.

„Am avut o copilărie frumoasă, adevărată, am crescut pe stradă. Am genunchii marcați de copilărie, dar mă bucur de orice semn mic ce-mi aduce aminte de acea perioadă. Mi-aș dori să fiu copil din nou. Părinții și-au dorit să-și facă un viitor mai bun peste hotare, în Italia, și să-mi ofere mie ceva mai bun, astfel că eu am rămas în grija bunicii. Au plecat când eu eram mică, pe la grădiniță.”, a spus artista la podcastul lui Damian Drăghici.

Social media

Ruby: „A știut să fie și mamă, și tată”

Artista a primit multe sfaturi bune de la bunica sa, Gherghina care a crescut-o din perioada grădiniței. Deși părinții ei și-au dorit să o ia în Italia, unde erau stabiliți, bunica nu a fost de acord, iar Ruby a rămas în țara sa natală.

„Mamaia Gherghina și-a dedicat viața și a pus multă dragoste în mine, a știut să fie și mamă, și tată. Am știut de frică, de respect, de dragoste, din partea familiei. Nu am resimțit niciun moment acest lucru ca o traumă, părinții au vrut să mă ia cu ei în Italia, dar mamaie a zis că Dumnezeu m-a trimis pe mine pentru ea ca un cadou, nu m-a lăsat! A fost o fire posesivă, cred că-i calc pe urme. Am învățat de la mamaie să fiu și bărbat, și femeie, sunt un caracter dominant. Ea a vrut mereu să fiu capul familiei. Am învățat să fiu loială și să trag cu casa!”, a mai spus Ruby.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro