Radu Bănică este unul dintre copiii lui Ștefan Bănică Jr.

, cel care de când era mic a fost crescut doar de către mama lui. Puțină lume știe însă cum i-a fost fără tatăl lui aproape și ce are de gând să facă cu viața lui mai departe.

Cum a decurs viața lui și ce vrea să facă pe viitor?

El este primul copil al lui Ștefan Bănică Jr.Radu îi moștenește din plin talentul. Tânărul îi mulțumește de câte ori are ocazia tatălui pentru asta. Mai mult de atât, a ales deja că se va orienta spre ceea ce-l face fericit – actoria.

Radu  are doar 17 ani, dar știe exact ce vrea să facă, mai ales că a trăit înconjurat de artă. Cu toate că îi place și muzica, el a decis să o ia pe urmele tatălui. Tânărul a debutat ca actor în spectacolul „Totul în grădină”, din cadrul Teatrului de Comedie din București. Era foarte mic când părinții lui au decis să o ia pe drumuri diferite, dar nu îi condamnă pentru asta. În schimb, le mulțumește pentru ce a primit din partea lor.

„Am moştenit talentul, îmi place foarte mult să cânt. Am făcut pian foarte mulţi ani, am făcut şi cursuri de dans cu Elwira Petre, soţia lui Mihai Petre. Mi-ar plăcea să mă arunc şi în industria muzicală, dar deocamdată s-a ivit teatrul primul şi mă voi focusa pe el.”, a spus Radu Bănică.

Cum arată Radu, fiul uitat al lui Ștefan Bănică Jr. Ce a declarat despre tatăl lui i-a lăsat cu gura căscată pe fani

Și Ștefan vorbește foarte frumos despre copiii lui și îi susține în tot ceea ce și-au propus de fiecare dată. Artistul este mândru de copii lui și de deciziile pe care le iau în viață.

„Pe copiii mei îi învăţ să-şi susţină ideile, să creadă în ele şi să-şi asume ceea ce fac. Alexandru e prea mic deocamdată, Violeta este un copil extrem de inteligent şi cu idei creative, iar Radu Ştefan este aproape de momentul în care îşi ia viaţa în propriile mâini. Să dea Dumnezeu să facă toţi trei ce le place în viaţă.”, a spus artistul.