David Popovici este adolescentul care a câștigat medalia de aur la Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta. Acesta are un program strict de antrenamente și odihnă și demonstrează că este cel mai bun.

David Popovici are 17 ani și a uimit pe toată lumea pentru performanțele sale obținute. A primit aurul la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta la proba de 200 de metri liber. Va urma o nouă provocare la proba de 100 de metri liber, unde s-a calificat cu cel mai bun timp.

Tânărul sportiv are un program bine stabilit în ceea ce privește alimentația, antrenamentele și odihna pentru a fi în cea mai bună formă. David Popovici se trezește la 5:00 dimineața, uneori chiar și la 4:30 și servește micul dejun pe care îl prepară părinții săi. Acesta este format dintr-un iaurt amestecat cu banane, chia, miere și fulgi de ovăz, apoi mai doarme încă o oră.

Tânărul mănâncă atât de dimineață pentru ca mâncarea să se digere înainte de ora 7:00 când va intra în bazin. Părinții săi îi aduc micul dejun în cameră pentru a fi cât mai comod pentru tânărul campion. Ei își susțin fiul necondiționat și sunt extrem de mândri de el.

„Mă trezesc la 5:00, iar ai mei cu 15 minute mai înainte pentru a-mi pregăti micul dejun. Apoi mănânc, mai dorm o oră și plec către bazin. Mă asigur să fiu acolo cu jumătate de oră înainte fiindcă la 7:00 intru în ap, indiferent dacă apa este caldă sau rece, dar e rece. Părinții mei mă trezesc și îmi aduc mâncarea în pat, iar eu o mănânc aproape cu ochii închiși. Lucrul acesta mă ajută enorm.” , a spus David Popovici la Digi Fm.

Sursa foto: Social media

David Popovici se antrenează de la prima oră a zilei

Sportivul se antrenează începând cu ora 7:00 indiferent de cum este apa din bazin. David Popovici a menționat că de cele mai multe ori, apa este rece, dar trece cu vederea pentru a avea un antrenament cât mai bun. După ce termină, alege să se recupereze la sală, crioterapie sau masaj. În unele zile poate să doarmă după-amiază, dar în altele mai are încă un antrenament.

Din toamnă, acesta va începe școala și va trebui să integreze cursurile în programul său deja aglomerat. David Popovici este convins că anul școlar nu va fi ușor, dar este dispus să dea oricât pentru a fi cât mai pregătit.

„Antrenamentul durează două ore, apoi merg la sală, crioterapie sau masaj, depinde de ce metodă de recuperare aleg în acea zi. În timpul zilei dorm uneori sau am un antrenament după-amiază și mai trebuie să ajung la școală. În timpul vacanței, ajungeam acasă pe 19:00 destul de obosit. Va trebui să pun și școala în program. Știu că nu va fi ușor, dar pentru asta m-am pregătit.” , a mai adăugat sportivul.