De câteva zile, anunțul cu garsoniera din închiriat din Cluj face senzație pe internet. Cum aceasta a fost închiriată, deși avea o suprafață de 11mp, a venit timpul ca o altă postare să facă înconjurul online-ului. Este vorba despre o reclamă la servicii funerare, reclamă care a fost distribuită și Dani Oțil.
Se pare că în 2022 s-au schimbat stategiile de marketing și în ceea ce privește firmele de pompe funebre. Românii au început să facă haz de necaz și au încetat să mai prezinte moartea ca fiind ceva sumbru. Primul pas a fost făcut de o firmă din Galați a cărei imagine de promovare are toate șansele să ajungă virală.
Dani Oțil nu a rezistat tentației și a distribuit poza fanilor de pe Facebook
Poza cu pricina l-a suprins și pe Dani Oțil care a văzut cam toate strategiile de marketing posibile la viața lui. De data asta, prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” s-a declarat învins de ingeniozitatea unora. Sarcastic din fire, acesta a declarat că pentru o asemenea strategie de marketing, până și el ar fi dispus să accepte bartere.
„Eu zic că e peste garsoniera de la Cluj. Marketing next level… Dar cât de next putem merge? Oricum… Dacă oamenii vor un barter… Mă bag” a scris Dani Oțil pe pagina lui de Facebook.
Prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” are o comunitate de fani care reacționează imediat la tot ceea ce postează acesta. Urmăritorii nu au rămas indiferenți și în secțiunea de comentarii și-au exprimat și ei laudele ironice pentru firma de pompe funerare din Galați.
„Zâmbește, mâine va fi mai rău!”, „Asta e moartea?! Se pare că e dedicată doar bărbaților”, „Mesajul cu <<fiți pozitivi>> în contextul actual sună mai mult a <<vă așteptăm pe la noi>>”, „Ce urmărește reclama asta? Să mă facă să-i cumpăr unul soțului?”, au fost doar câteva dintre comentariile de pe pagina lui Dani Oțil.