Reclamă

Nunta este cu siguranță, un eveniment important în viața oricărui cuplu și fiecare detaliu trebuie să fie analizat atent. Tradițiile diferă de la o religie la alta, mai ales atunci când vine vorba de cultul penticostal. La astfel de nunți, nu se dansează și se cântă muzică bisericească. 

Nunțile la penticostali nu durează până dimineața

Religia penticostală este o religie neoprotestantă. În principal, accentul se pune pe relaţia directă dintre om şi Dumnezeu, prin botezul cu Duhul Sfânt. Biserica Penticostală are un set de reguli pe care orice credincios trebuie să îl urmeze, inclusiv la nuntă.

În general, oamenii când aud de un astfel de eveniment la penticostali, sunt destul de reticenți în ceea ce privește distracția. Într-adevăr, în acest cult, nu este permis dansul sau astfel de cântece decât cele bisericești. La pocăiți, este mare păcat ca un invitat să se amețească sau să se distreze așa cum ar face la o altă petrecere de acest fel.

Tradițiile de nunțile penticostalilor sunt mult diferite de cele pe care le știm cu toții. Există tot felul de jocuri pe care mirele și mireasă trebuie să le facă, pentru a avea noroc în căsnicie. În acest cult, nunta are mai degrabă rolul de a-i îndemna pe oameni să socializeze.

@biancagalea #nunta #godblessyou #biji #marian #Beny ♬ sunet original – Bianca

Un subiect sensibil al Bisericii penticostale este divorțul, care este permis doar când adulterul poate fi dovedit. Conform regulilor, Biserica îi poate exclude pe acei membri care nu dau ascultare regulilor și persistă în păcat. Biserica Penticostală nu permite căsătoria dintre o persoană credincioasă și necredincioasă.

Concubinajul și divorțul sunt interzise. Duminica este ziua de odihnă pe care toți membrii trebuie să o respecte. Penticostalii trebuie să ofere daruri atunci când le este solicitat ajutorul, la fel și în cadrul adunărilor din fiecare duminică.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro